luni, 29 aprilie, 2024

Special Arad Logo

    Arest preventiv pentru șoferul implicat în accidentul de la Pâncota, în urma căruia și-a pierdut viața un băiat de 15 ani

    de Special Arad | 9 septembrie 2023, 6:48 PM | Știri Arad | Topic special

    3

    Magistrații Judecătoriei Ineu au dispus arestarea preventivă pentru 30 de zile a șoferului de 40 de ani, care a fost implicat în accidentul din Pâncota, în urma căruia și-a pierdut viața un băiat de 15 ani.

    Accidentul a avut loc vineri spre sâmbătă noaptea, când un băiat de 15 ani a circulat pe contrasens cu o trotinetă electrică și a fost lovit de un autoturism. Șoferul a plecat de la fața locului.

    Băiatul rănit a fost îndată transportat la spital, de un echipaj medical, însă medicii nu l-au mai putut salva.

    Ulterior, doi bărbați s-au prezentat la sediul Poliției din Pâncota, unul de 35 ani și altul de 40. În primă fază, cel de 35 de ani a susținut că a condus autoturismul.

    După ce a fost testat cu alcooltestul și s-a descoperit că băuse, Poliția a stabilit că bărbatul de 40 ani a fost șoferul. Mai mult, în urma controlului autovehiculului, s-a descoperit și un amortizor pentru armă și un cartuș de armă de foc, nepercutat. Bărbatul a fost reținut inițial pentru 24 ore, iar acum magistrații Judecătoriei Ineu au dispus arestarea preventivă pentru 30 de zile.

     

     

    • Citește și: Un băiat de 15 ani a murit într-un accident la Pâncota. Circula pe contrasens cu o trotinetă · Special Arad

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Comentarii

    1. E bine când Justiția își face treaba, prompt, cum e acest caz (unde, din păcate, și victima avea partea eu de vină…), dar, mă întreb, de ce NU REGĂSIM ACEEAȘI PROMPTITUDINE și FERMITATE a Justiției când e vorba de tot felul de „beizadelele” sau de „greii societății românești”, chiar și atunci când aceștia au ucis oameni EXCLUSIV DIN VINA LOR ? 🤔
      .
      Iar una dintre multele „indulgențe ale Justiției”, cât și a CÂRDĂȘIEI membrii diferitelor grupuri/ caste/ camarile sociale, cu CEI (din sânul lor…) CARE ÎNCALCĂ LEGEA flagrant, este și modul în care Huidu, după ce a omorât atâția oameni șI A NENOROCIT O MULȚIME DE FAMILII, continuă să se hlizească pe micile ecrane, cu o imbecilitate și nesimțire „strigătoare la Cer!” 😡
      .
      Acolo, mă intreb, unde a fost „promptitudinea și fermitatea Justiției”?
      Dar DECENȚA celor care au făcut front în jurul său, reangajândul și „bâgândul pe gâtul publicului” cu o impertineță și o zeflemea „urlătoare”, unde a fost…?
      Practic, mesajul transmis de toți care l-au sprijinit pe acel individ, numit Huidu (și încă mulți alții ca el!!!), este:
      – „NU CONTEAZĂ ceea ce faci, ci CÂT DE „BAZAT” ești…!” 😠
      .
      Măcar de aveau o urmâ ușoară de decență și să-l ascundă de ochii lumii… Dar N-O AU !!!
      Iar aroganța lor, vis-a-vis de noi, „muritorii de rând”, este maximă…

      +4 voturi
      +1
      -1

    Scrie un comentariu

    5 + 5 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.