Arena Motorul rămâne fără tribune! A fost demontată tribuna a 2-a (FOTO)





La câteva zile după ce UTA a disputat ultimul meci pe arena Motorul, așa cum o cunoaștem din ultimii trei ani, o echipă de muncitori a început să demonteze tribuna a 2-a.
Scheletul tribunei și scaunele vor fi mutate la Șiria, pe arena pe care clubul UTA a ales să își dispute meciurile de „acasă” în această primăvară. Capacitatea tribunelor care vor fi mutate la Șiria este de aproximativ o mie de locuri, iar acestea vor fi plasate în spatele celor două porți, existând totuși posibilitatea ca o parte a acestui schelet să fie montat și lângă vechea tribună de la Șiria.
UTA va disputa primul meci pe teren propriu din această primăvară la data de 4 martie împotriva echipei Metalul Reșița.
Dacă luăm în considerare declarațiile viceprimarului Aradului Călin Bibarț, până în luna iulie, arena Motorul intră într-o etapă de renovare, urmând ca în Aradul Nou să fie construite tribune cu o capacitate de 4.000 de locuri și totodată va fi regazonat tereneul de joc cu un gazon hibrid, unic în România, după modelul celor de pe Nou Camp sau Old Trafford.
Deocamdată cele spuse de viceprimarul Bibarț sunt doar la nivel de declarații. Este aproape finalul lunii februarie și încă nu s-a făcut licitația pentru aceste lucrări. De vină este și faptul că nici până acum nu s-a stabilit bugetul Primăriei Arad.
Comentariile portalului
Zi mi o cursa de linie de pe aeroportul Arad? Nu charter pe perioada de vară. De pe Arad zboară ciorile. Nici măcar la București nu sunt zborori
Mentalitatea hoţească e mult mai gravă decât hoţia. Cum să îţi dai seama imediat dacă cineva nu este atât de deştept pe cât se (...)
Suveranistii , că și-au luat tara înapoi, au de lucru acum.🤣