vineri, 4 iulie, 2025

Special Arad Logo

    Are 18 ani și a evadat de sub escortă în timp ce era dus la Judecătorie. Acum este căutat de Poliție

    de - | 4 iulie 2025, 5:36 PM | Naţional

    0

    Un tânăr de 18 ani a evadat vineri, 4 iulie 2025, de sub escortă în timp ce era dus la Judecătoria Turda. Acesta este căutat acum de polițiști, scrie cluj24.ro.

    Potrivit IPJ Cluj, în jurul orei 13.30, în timpul efectuării unei escorte la Judecătoria Turda, în vederea prezentării în fața judecătorului de drepturi și libertăți pentru luarea unei măsuri preventive, un tânăr de 18 ani a reușit să evadeze de sub escortă.

    „În prezent, căutările sunt efectuate de către polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Cluj – Serviciul de Investigații Criminale, Serviciul Criminalistic, Poliția municipiului Turda, împreună cu luptătorii din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale, sub coordonarea conducerii Inspectoratului, cât și cu sprijinul altor structuri de specialitate. Pe numele persoanei bănuite de infracțiunea de tâlhărie a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de evadare”, arată IPJ Cluj.

    Pe numele tânărului bănuit de infracțiunea de tâlhărie a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de evadare.

    Potrivit cluj24, din primele date, tânărul a fost prins după ce, în 20 iunie, a agresat un taximetrist în Turda împreună cu alt bărbat.

    „În data de 20 iunie 2025, în jurul orei 09.00, Poliția municipiului Turda a fost sesizată de către un bărbat de 72 de ani, taximetrist, cu privire la faptul că ar fi fost victima unei infracțiuni comise de două persoane necunoscute. În fapt, în dimineața zilei de 20 iunie a.c., aceasta a preluat doi pasageri de sex masculin din zona străzii 22 Decembrie 1989 din municipiul Turda, cu destinația strada Calea Victoriei. Ajunși la destinație, cei doi ar fi încercat să îl inducă în eroare pe bărbat și să nu plătească cursa, iar acesta și-ar fi dat seama. Astfel, cele două persoane ar fi devenit agresive și i-ar fi smuls bărbatului suma de 350 de lei, agresându-l”, a transmis IPJ Cluj luna trecută.

    Citește și:

    Dispar apelurile false din străinătate! Operatorii de telefonie, obligați să le blocheze de la 7 iulie

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    8 + 8 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.