joi, 25 aprilie, 2024

Special Arad Logo

    Aradul – țintă pentru interesele financiare ale unor miliardari americani. Interesul este declarat oficial

    de O. Peniță | 5 februarie 2015, 9:13 AM | Recomandările editorilor | Știri Arad

    0

    Știri Arad. Fondul de investiţii P3, preluat în 2013 de TPG Capital şi Ivanhoé Cambridgedouă dintre cele mai mari fonduri de private equity din lume, a anunţat că va demara în această vara construcţia a două depozite noi, investiţie de circa 35 milioane euro, pe o parte din terenul achiziţionat recent de la CA Immo alături de Europolis Logistics Park de lângă Bucureşti, într-o tranzacţie evaluată la circa 120 mil. euro.

    P3 a finalizat vinerea trecută achiziţia Europolis Logistics Park, al cărui nume a fost schimbat în P3 Bucharest Park, de la compania austriacă CA Immo. Proprietatea cuprinde opt depozite cu o suprafaţă închiriabilă de 215.000 mp şi circa 40 de hectare de teren care permite dezvoltarea a încă 150.000 mp închiriabili. Parcul logistic este închiriat în proporţie de 97% şi are printre chiriaşi companii precum Carrefour, emag şi Tibbett Logistics.

    Reprezentanții fondului au mai anunţat că şi-a exprimat opţiunea de a achiziţiona noi terenuri pentru dezvoltare în România în oraşe precum Cluj-Napoca, Arad şi Timişoara, dar P3 este interesată şi de achiziţia de noi parcuri logistice generatoare de venituri.

    Achiziţia Europolis Logistics Park de lângă Bucureşti a făcut parte dintr-o tranzacţie extinsă şi la active din Polonia. În Polonia, investitorul a preluat de la CA Immo un parc logistic din localitatea Blonie, cu o suprafaţă de 177.000 mp. Printre chiriași se numără Bayer, IBM, Orange, Triumph și retailerul online Allegro. Această proprietate dispune de 17 ha de teren pentru noi dezvoltări. Al doilea parc logistic se află lângă Piotrkow, la Sud-Est de orașul Lodz, în centrul Poloniei. Acesta oferă 75,000 mp de spații și este situat pe un teren de 120 ha, cu potențial pentru alte noi dezvoltări. Kühne & Nagel, FM Logistic și InPost sunt cei mai mari chiriași ai parcului.

    Fondul de investiţii TPG Capital, care controlează compania P3, a fost fondat de miliardarii americani David Bonderman şi James Coulter, care s-au cunoscut în timp ce lucrau pentru grupului miliardarului Robert Bass. Cei doi au plecat pe cont propriu şi au fondat TPG Capital, cu sediul în Fort Worth, Texas. Au investit 66 milioane dolari în Continental Airlines, care se afla în pragul falimentului, şi au ajuns să scoată un profit de 640 mil. dolari de pe urma primului lor „deal“. Astăzi, TPG Capital este considerată una dintre cele mai mari firme de private equity din lume, cu active în administrare în valoare de 66 mld. dolari. David Bonderman are o avere estimată la 2,6 mld. dolari, în timp ce James Coulter de 2,2 mld. dolari, potrivit publicaţiei americane Forbes.

    sursa: online.wsj.com/

     

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    1 + 8 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.