vineri, 26 aprilie, 2024

Special Arad Logo

    „Aradul Prosperă” pornește campania „Colecta de Daruri de Crăciun”

    de Special Arad | 3 noiembrie 2014, 12:47 PM | Știri Arad

    0

    Azi, 3 noiembrie, Asociația „Aradul Prosperă” pornește oficial campania „Colecta de Daruri de Crăciun pentru Case de copii și vârstnici”. După colectă, între 15-19 decembrie, ei vor fi curierii lui Moș Crăciun, câte o zi la Arad, Lipova, Ineu, Sântana, Petriș și Pecica.

    De ce această campanie, când oricum există alte entități care deja duc cadouri de Crăciun?

    Iată răspunsurile Asociației „Aradul Prosperă”:

    1. Avem o experiență de doi ani, în care:
    a. am colaborat cu firme importante din comunitatea arădeană, printre care înșiruim câteva în ordin alfabetică: CICOR, COOPER, GDS, INTERNATIONAL ALEXANDER, KSS, NAC, PORTA DOORS, ROSKO TEXTIL, YAZAKI și TAKATA, cărora le mulțumim foarte mult și care sperăm să ne rămână mereu aproape;
    b. am colaborat cu DGASPC și cunoaștem beneficiarii. Am dus cadourile adunate către un număr de peste 400 de persoane, dintre care 240 de copii orfani din Complexe sociale din Ineu, Compartiment Sântana și Compartiment Lipova; 133 de vârstnici de la Asociația Centrul De Îngrijire Bunătatea, Centrul de Îngrijire și Asistență Pecica, Complexul de servicii Sociale Păuliș, Centrul de Îngrijire și Asistență Gurahonț, Centrul de Recuperare și Reabilitare Petriș și un număr de 30 de persoane din cadrul Serviciilor de tip Rezidențial pentru Adulți aflați în subordinarea DGASPC.
    2. Venim în întâmpinarea greutăților pe care le întâlnesc organizațiile care adună cadouri prin diverse soluții customizate, cum ar fi sortare, transport, organizare sau chiar soluții de prezentare către conducerea organizației a beneficilor CSR.
    3. Dezideratul nostru este să împărțim cadourile în așa fel încât să ajungă chiar și la cei mai îndepărtați și mai uitați beneficiari, dar și cât mai egal.
    4. Iubim să dăruim copiilor, vârstnicilor și adulților care au cu adevărat nevoie de aceste cadouri și gânduri bune.

    Contact: [email protected].

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    4 + 0 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.