Cu masca-n cot sau pe-o ureche și cu teoriile conspiraționiste despre coronavirus învățate, arădenii fac cumpărături la Piața Mihai Viteazu





Ieri s-a anunțat oficial închiderea Pieței Obor și a piețelor de mașini din Arad pentru 14 zile, urmând ca ulterior să se ia decizia dacă se prelungește termenul. Toată lumea a părut agitată și decizia a fost greu de digerat, mai ales în condițiile în care arădenii probabil nu se simt deloc cu musca pe căciulă și consideră că fac totul perfect, însă fără nici o răsplată. Și, normal, comentariile negative nu au încetat să apară. Cu zecile…
Întrebări multe, răspunsuri puține
Oamenii efectiv nu înțeleg cum de nu le este permis să meargă să se plimbe prin piețe, dar pot merge la supermarket. Pentru că era evident, cumva, și din punctul nostru de vedere, că piața de mașini și Oborul nu sunt la fel de pline precum Piața Mihai Viteazu, iar acum că cele două s-au închis fără prea multe explicații, am mers să vedem dacă arădenii respectă regulile așa cum s-ar presupune.
Din moment ce piața din centrul orașului nu a fost închisă înseamnă că acolo nu s-au găsit persoane care să refuze purtarea măștii și că totul e dezinfectat și pus la punct, cam ca și în magazine unde chiar nu intri fără mască (bine, depinde de indulgența șefilor și a vânzătorilor, dar în majoritatea nu intri). Am fost acolo chiar astăzi ca să ne convingem că așa este și că nu mișună vorbe despre tehnologia 5G și cipuri, în schimb oamenii își pun masca, fac cumpărături și pleacă.
Toată lumea avea mască, păcat că mulți o țineau pe coate
Cum adică pe coate? Adică în cot, după mână, un fel de brățară la trei lei de unică folosință. Bine, să nu credeți că toți purtau masca așa, chiar nu este cazul. Unii o aveam pe barbă, alții în mână, alții deloc și am văzut vreo trei persoane care o țineau pe o ureche, atârnată ca un cercel.
Nu merităm să se închidă unele locuri și să ni se ia libertatea… dar o merităm de fapt. Pentru început vă spunem că ne-am simțit prost pentru că parcă voiam să demonstrăm că unii merită să fie închiși în casă. Nu o spunem în nume de rău, dar este vorba despre o mască de care te poți scăpa în cinci minute dacă mergi cu lista de cumpărături făcută de acasă. Unii nu acceptă că trebuie să poarte, după cum spun ei, „botniță”. Alții, pe de altă parte, au impresia că o să se îmbolnăvească în cele cinci minute în care poartă masca pentru că „au citit ei undeva și știu mai bine”… asta în ciuda faptului că medicii o poartă pe parcursul întregii lor cariere și sunt bine-mersi.
Majoritatea persoanelor din piețe, oameni în vârstă
Nu putem să nu vă spunem că am constatat că la piață merg foarte multe persoane vârstnice. În această dimineață, pe la ora 09.30, piața nu era plină, dar 90% dintre cei de acolo erau trecuți de prima tinerețe. Deci, în concluzie, cei mai predispuși virusului nu se obosesc să poarte mască, în schimb stau la povești în mijlocul pieței, fie în aer liber, fie în hala care este spațiu închis.
Nu dăm vina pe nimeni, dar credem că toți plătim pentru unii care nu respectă nici măcar puținele reguli, așa că este cam greu să ne mai plângem când vedem cu ochii noștri realitatea. În piețe cu greu se respectă regulile, lucru dovedid și, din păcate, suferă chiar și cei care nu au nici o vină. Terasele se închid la ora 23 în timp ce în alte locuri oamenii își fac de cap…
Comentariile portalului
Aha, dacă realizarilee sunt în funcție de datele dan biblie, probabil că autostrăzile se vor face până la apoca lipsă! Aia mare, sau mică, nu mai contează...
Poate nu ar strica să vă documentați ceva mai atent. Veți putea observa că procesiunile ortodoxe legate sau inspirate din viața lui Iisus (deci, inclusiv drumul crucii) (...)
Sa-mi spuna cineva de ce acesti calugari copiaza Via Dolorosa de la Romano Catolici. Biserica Ortodoxa nu are " Drumul Crucii" inclus in randuiala bisericeasca . In nici o carte de cult (...)