vineri, 3 mai, 2024

Special Arad Logo

    Arădenii riscă să fie amendați dacă nu își asigură locuințele împotriva dezastrelor naturale! Polițiștii locali umblă „peste tot”

    de Special Arad | 29 ianuarie 2021, 8:25 PM | Știri Arad

    2

    Începând cu data de 28.01.2021, polițiștii locali cu atribuții în domeniul evidenței persoanelor au demarat acțiunea de notificare a persoanelor fizice/juridice/asociațiilor de proprietari din municipiul Arad privind obligația de a-și asigura împotriva dezastrelor naturale, toate construcțiile cu destinația de locuință, aflate în proprietatea acestora și înregistrate în evidențele organelor fiscale.

    Nerespectarea prevederilor Legii nr. 260/2008, republicată, privind asigurarea obligatorie a locuințelor împotriva cutremurelor, alunecărilor de teren și inundațiilor, respectiv a obligației de asigurare a locuințelor, se sancționează de către agenții constatatori din cadrul Direcției Generale Poliția locală Arad cu amendă de la 100 la 500 lei. Atât în cazul construcțiilor având destinația locuință aflate în coproprietate cât și în cazul condominiilor, se va încheia câte un contract de asigurare obligatorie pentru fiecare locuință în parte. Nu intră sub incidența prezentei legi anexele, dependințele, dotările și utilitățile care nu sunt legate structural de clădirea în care este situată locuința asigurată și nici bunurile din interiorul locuinței.

    Contractul de asigurare obligatorie a locuințelor se încheie în formă scrisă, fie în mod direct între PAID (Pool-ul de Asigurare Împotriva Dezastrelor S.A.) și proprietarul locuinței, fie prin mijlocirea societăților de asigurare-reasigurare autorizate să practice riscuri de catastrofă. Dovada existenței asigurării obligatorii PAD (Polița de asigurare împotriva dezastrelor naturale), în cazul controalelor efectuate de autoritățile abilitate, o constituie polița de asigurare PAD, a cărei valabilitate este de 12 luni.

    Primele obligatorii, sunt echivalentul în lei, la cursul Băncii Naționale a României valabil la data efectuării plății, a sumelor:
    – 20 euro, pentru locuințele de tip A (construcția cu structura de rezistență din beton armat, metal ori lemn sau cu pereți exteriori din piatră, cărămidă arsă, lemn ori din orice alte materiale rezultate în urma unui tratament termic și/sau chimic);
    – 10 euro, pentru locuințele de tip B (construcția cu pereți exteriori din cărămidă nearsă sau din orice alte materiale nesupuse unui tratament termic și/sau chimic).
    În situația schimbării proprietarului unei locuințe care este asigurată obligatoriu și prima a fost achitată integral, PAD rămâne valabilă până la data trecută în contract. Persoana care devine proprietară a unei locuințe neasigurate, este obligată să contracteze o PAD, în termen de 5 zile lucrătoare de la data autentificării titlului de proprietate.

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Comentarii

    1. România are o monedă națională!!! Leul … RON, … ai o ofertă pe piața internă, ea să fie în Roni, fiindcă România nu a aderat încă la Euro. De ce trebuie tot timpul ca un consumator/client să plătească pentru variațiile de valută???!!! Este ABSURD, FRAUDULOS ȘI ANORMAL!!! Mergeți în țările NORMALE LA CAP ce au o monedă națională diferită de euro și nu o să vedeți nici un preț în „euro”. Începând cu multinaționalele de telefonie mobilă și până la asiguratori, chirii, vânzările auto, …etc, etc… toți se folosesc de această șmecherie să își garanteze profiturile fără nici un fel de riscuri valutare. Doar clienții să își asume aceste riscuri valutare, de parcă nu am fi în UE … ci am fi o republică bananieră din Africa.
      .
      Până când se acceptă această „flegmă” și AROGANȚĂ din partea societăților comerciale??? Își fac de cap și nimeni nu reacționează!

      +5 voturi
      +1
      -1
    2. O nouă găselniță de a se stoarce bani,cineva cu interes are firmă de asigurări și are nevoie de un brânci să meargă bine.Da,Politia Locală neavând alte activități de filare a bișniței cu țigări sau a multor alte infracțiuni comise la vedere,da,trebuie să vină din ușă în ușă să dea amenzi. Penibil.

      0 voturi
      +1
      -1

    Scrie un comentariu

    9 + 7 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.