Arădeanul Florian Coldea e la comanda SRI până când Iohannis va numi un alt șef!





Noul șef al SRI este un arădean. Florin Coldea, născut în localitatea arădeană Târnova, a fost numit șef interimar al SRI după ce George Maior a demisionat din funcție. Coldea a fost prim adjunct al directorului Serviciului Român de Informaţii.
Născut în anul 1971 în localitatea Târnova, din judeţul Arad, generalul-locotenent Florin Coldea este căsătorit şi are un copil. A fost avansat în funcția de prim-adjunct al directorului SRI la data de 27 iulie 2005, iar din 2008 i-a fost acordat gradul de general de brigadă. Anul trecut, arădeanul a fost înaintat în gradul de general-locotenent.
Florin Coldea a participat la misiuni, acţiuni şi operaţiuni complexe derulate în special pe profil antiterorist, în cooperare cu parteneri străini ai SRI.
Florin Coldea a mai fost interimar în fruntea SRI și în anul 2006, în perioada 20 iulie – 4 octombrie, atunci când a demisionat Radu Timofte. Imediat după aceea a fost numit ca șef al SRI George Maior, cel care a demisionat marți din funcție.
Conform stiritvr.ro, în 2007, în timpul suspendării preşedintelui Traian Băsescu, Coldea a fost implicat într-un scandal declanşat de acuzaţiile preşedintelui PSD, Mircea Geoană, potrivit cărora i-ar fi şantajat pe magistraţii de la Curtea Constituţională cu scopul de a obţine de la aceştia un verdict de respingere a suspendării. Mircea Geoană a mai susţinut atunci că Traian Băsescu a cerut date de la SRI referitoare la judecătorii Curţii. Coldea a fost audiat de comisia parlamentară de control al SRI, în timp ce şeful statului a negat acuzaţiile.
Comentariile portalului
Aha, dacă realizarilee sunt în funcție de datele dan biblie, probabil că autostrăzile se vor face până la apoca lipsă! Aia mare, sau mică, nu mai contează...
Poate nu ar strica să vă documentați ceva mai atent. Veți putea observa că procesiunile ortodoxe legate sau inspirate din viața lui Iisus (deci, inclusiv drumul crucii) (...)
Sa-mi spuna cineva de ce acesti calugari copiaza Via Dolorosa de la Romano Catolici. Biserica Ortodoxa nu are " Drumul Crucii" inclus in randuiala bisericeasca . In nici o carte de cult (...)