vineri, 26 aprilie, 2024

Special Arad Logo

    Arădean implicat în accident mortal. Un șofer de TIR a fost proiectat prin parbriz după impact (Video)

    de - | 24 septembrie 2015, 7:32 PM | Naţional

    0

    Un șofer de TIR și-a pierdut viața într-un accident mortal care a avut loc, astăzi, joi dimineața, în jurul orei 4:30, în localitatea Miercurea Sibiului.

    „Un arădean în vârstă de 58 de ani, aflat la volanul unui ansamblu TIR circulând pe direcţia Sibiu – Sebeş, nu a observat la timp o autoutilitară staţionată pe partea carosabilă, nesemnalizată corespunzător pentru timp de noapte, a frânat brusc, moment în care semiremorca ansamblului a pătruns pe contrasens cu partea stângă şi a acroşat cabina unui alt ansamblu TIR condus regulamentar pe direcţia Sebeş – Sibiu de către un conducător auto în vârstă de 41 de ani, domiciliat în judeţul Argeş. Impactul a dus la răsturnarea ansamblului de vehicule condus regulamentar şi la decesul pe loc al şoferului acestuia. Poliţiştii Serviciului Rutier Sibiu continuă cercetările pentru stabilirea tuturor cauzelor şi împrejurărilor care au dus la producerea acestui tragic accident rutier şi, implicit, pentru tragerea la răspundere a celor vinovaţi”, se arată într-un comunicat de presă al Inspectoratului de Poliție Județean Sibiu

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    9 + 0 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.