Arădean arestat pentru o tâlhărie într-o casă din Pâncota. Proprietarii au încercat să-l imobilizeze pe hoț, dar au fost mușcați





Un bărbat în vârstă de 51 de ani, din Arad, a fost arestat preventiv pentru 30 de zile pentru tâlhărie calificată. În 2 decembrie, arădeanul a pătruns într-o casă din orașul Pâncota de unde a furat bani și mai multe monede de colecție. Proprietarii l-au surprins pe hoț și au încercat să-l imobilizeze. Nu au reușit deoarece bărbatul și-a asigurat scăparea mușcându-i pe cei care l-au prins. „Bărbatul a fost surprins de proprietarii imobilului, care au încercat să-l oprească, iar pentru a scăpa, bărbatul i-ar fi mușcat. Polițiștii au intervenit în urma apelului la 112, l-au imobilizat pe bărbat”, a informat IPJ Arad.
Totodată, Biroul de Informare şi Relaţii Publice din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Ineu a transmis următoarele în legătură cu acest caz: „La nivelul Parchetului de pe lângă Judecătoria Ineu se efectuează cercetări față de un inculpat, în vârstă de 51 de ani, cu privire la săvârșirea infracţiunii de tâlhărie calificată. Din probatoriul administrat în cauză a rezultat că inculpatul, în noaptea de 2 decembrie, în jurul orei 20:00, după ce a escaladat poarta de acces a unui imobil situat pe raza orașul Pâncota, a pătruns în imobil, de unde a sustras o sumă de bani și mai multe monede de colecție, și, fiind prins în flagrant de către persoanele vătămate, care au încercat să îl oprească, acesta le-a agresat fizic cu scopul de a-și asigura păstrarea bunurilor sustrase și pentru a-și asigura scăparea. La data de 3 decembrie inculpatul a fost prezentat judecătorului de drepturi şi libertăți din cadrul Judecătoriei Ineu, cu propunere de arestare preventivă pentru o perioadă de 30 de zile, cererea fiind admisă. Cercetările continuă în vederea lămuririi tuturor împrejurărilor de fapt și a stabilirii răspunderii penale a inculpatului”.
Comentariile portalului
Doar pare. Puteți fi ceva mai precis? Ce "cstastrofă care urmează" susțin eu? Cât despre presupunesrea dvs. potrivit căreia aș vrea să "mă dau bine" pe (...)
Violenta verbala nu e cu mult sub cea fizica si faptul ca jigniti 100% din cei 47% de votanti non-Nicusor spune si asta multe d-le Marginean, recte "Să se uite cine sunt (...)
Sunt cladiri de birouri, unde la aceeasi adresa sunt mai multe firme. Bineinteles ca acolo unde este un numar rezonabil, nu sute.