sâmbãtã, 27 aprilie, 2024

Special Arad Logo

    ANM anunță un episod de iarnă severă în România: zonele unde „lovesc” ninsorile și ploile

    de - | 14 februarie 2024, 8:08 AM | Naţional

    0

    Florinela Georgescu, director executiv în cadrul Administrației Naționale de Meteorologie (ANM), a explicat că miercuri vom avea parte de ploi pe arii extinse, iar în zonele montane vom avea ninsori puternice. Pe finalul săptămânii vom înregistra o nouă scădere a temperaturilor.

    „Rămânem cu o vreme severă în partea centrală a țării, în special în Carpații Meridionali și Occidentali, unde ploile vor mai fi importante cantitativ, iar la peste 1500-1700 m va continua să ningă și să se depună strat de zăpadă.

    De altfel, există și județe în cod portocaliu, în zona montană din sudul Transilvaniei.

    Până în această seară există și coduri hidrologice pentru mare parte a țării, dar de miercuri noapte așteptăm o ameliorare din punct de vedere al precipitațiilor”, a spus el.

    Prognoza pe 4 săptămâni

    ANM a emis și prognoza pentru următoarele 4 săptămâni, iar sfârșitul lunii februarie și începutul lunii martie va consemna o încălzire a vremii.

    Săptămâna 12 – 19 februarie

    Valorile termice vor fi mai ridicate decât cele specifice pentru această săptămână pe întreg teritoriul României, dar mai ales în regiunile sudice și sud-estice. Regimul pluviometric va fi excedentar în regiunile centrale și nord- estice, dar și local deficitar în extremitatea de vest și de sud-vest a țării, iar în rest va fi în general apropiat de cel normal.

    Săptămâna 19 – 26 februarie

    Temperatura medie a aerului va avea valori mai ridicate decât cele normale pentru acest interval, la nivelul întregii țări. Cantitățile de precipitații vor fi apropiate de cele normale pentru această perioadă, în toate regiunile.

    Săptămâna 26 februarie – 4 martie

    Temperaturile medii vor fi mai ridicate decât cele normale pentru acest interval în toate regiunile, dar mai ales în cele extracarpatice. Regimul pluviometric va fi ușor excedentar în cea mai mare parte a țării, dar mai ales în zonele montane.

    Săptămâna 4 – 11 martie

    Valorile termice vor fi mai ridicate decât cele specifice pentru această săptămână, pe întreg teritoriul României. Cantitățile de precipitații vor fi apropiate de cele normale pentru acest interval, în toate regiunile.

    Temperaturile vor continua însă să scadă, o scădere lentă care ne va menține totuși peste temperaturile normale pentru această perioadă.

    „Vor fi și intensificări ale vântului, în special mâine în zona de est a teritoriului, pe arii restrânse și în alte regiuni, în contextul acestei vremi schimbătoare aduse de acest ciclon”, a explicat Florinela Georgescu la Antena 3 CNN.

    Sursa: stiripesurse.ro.

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    6 + 6 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.