Scriitorul arădean Andrei Mocuța pregătește un nou roman: „Salinger și fata cu părul roșcat”
Un nou roman semnat de scriitorul arădean Andrei Mocuța va apărea în curând la Editura Polirom, în colecția „Ego. Proză”. Volumul poartă titlul „Salinger și fata cu părul roșcat”.
„Nu am mai publicat un roman din 2023, așa că era cazul”, a scris recent Andrei Mocuța pe pagina sa de Facebook, iar ca un teaser pentru cititori, un fragment din noua carte a fost publicat în avanpremieră în cel mai recent număr al revistei Familia (vezi aici).
Despre roman, scriitoarea Monica Tonea afirmă că este „o proză magnetică, lucidă și irezistibilă, în care o teză de doctorat prinde treptat conturul unui roman interior, iar Salinger e doar pretextul ideal pentru a vorbi despre singurătate, fascinație și nevoia profundă de a fi ascultat”. Ea subliniază atmosfera aparte pe care Mocuța o creează într-o sală de seminar universitar, unde erudiția, vulnerabilitatea și confesiunile studenților se împletesc într-un spațiu viu și tensionat, „unde literatura deschide punți între generații, între singurătăți, dar mai ales între cuvinte și trăiri”.
La rândul său, criticul-scriitor Felix Nicolau remarcă originalitatea subiectului abordat: „S-au tot scris romane de campus, inclusiv la noi, fără notabile reușite, dar romanele de școală doctorală sunt mult mai rare. Andrei Mocuța are curajul să se ia de piept cu așa temă și o face – la modul sublimat – aproape ignorând grotescul birocratic și mecanismele de tortură ale diverselor comisii narcisiste”.
Andrei Mocuța (n. 1985) este poet, prozator, traducător și profesor. A mai publicat: „Povestiri din adânci tinereți” (proză, 2006), „Porcilator” (proză, 2009), „Trei povestiri” (proză, 2010), „Șercan” (proză, 2012), „Nu există cuvinte magice” (poezie, 2013), „Portret al artistului in absentia. J.D. Salinger: o monografie” (2015), „Literatura” (proză, 2015), „Voi folosi întunericul drept călăuză” (poezie, 2016), „Superman vs Salinger” (proză, 2018), „Portret al artistului după moarte” (poezie, 2020), „Biblioteca Brautigan (un documentar)” (2021), „contact” (poezie, 2022), „Transfer” (roman, 2023), „Ecouri din pădurea întunecată: evadări în Twin Peaks” (coord., 2024).
Citește și:
Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!
Comments are closed.

















Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)