ANAF: Declarația unică se poate depune până la data de 26 mai, inclusiv





Termenul limită pentru depunerea Declarației unice (Formular 212) este 26 mai 2025 (inclusiv), pentru veniturile obținute în anul precedent, transmite ANAF.
Declarația unică se completează și se depune de către persoanele fizice care în anul 2024 au avut, individual sau într-o formă de asociere, venituri/pierderi din România sau/și din străinătate și care datorează impozit pe venit și contribuții sociale obligatorii, potrivit prevederilor Codului Fiscal.
Declarația unică se depune și de către persoanele fizice care optează în cursul anului 2025 pentru plata contribuției de asigurări sociale de sănătate (CASS).
De asemenea, persoanele fizice cu handicap grav sau accentuat care realizează venituri din activități independente, din drepturi de proprietate intelectuală, din activități agricole, silvicultură și piscicultură, scutite de la plata impozitului pe venit, au obligația declarării veniturilor și depunerii declarației.
Declarația se depune, împreună cu anexele completate, dacă este cazul, astfel:
a) prin mijloace electronice de transmitere la distanță, în conformitate cu prevederile legale în vigoare, respectiv:
– prin intermediul serviciului „Spațiul privat virtual” (SPV);
– pe site-ul e-guvernare.ro, cu semnătură electronică calificată.
b) în format letric, direct la registratura organului fiscal sau prin poștă, cu confirmare de primire. Data depunerii declarației în format hârtie este data înregistrării acesteia la organul fiscal sau data depunerii la poștă, după caz.
Contribuabilii care nu dețin un calculator personal sau nu dispun de o conexiune la Internet, pot utiliza calculatoarele destinate auto-servirii din cadrul unităților fiscale, cu ajutorul cărora pot efectua următoarele operațiuni:
– înregistrarea în cadrul serviciului Spațiul Privat Virtual;
– completarea Declarației Unice;
– depunerea Declarației Unice.
Lista sediilor unităților fiscale în care sunt puse la dispoziția contribuabililor calculatoare destinate auto-servirii se regăsește pe portalul www.anaf.ro, la secțiunea Asistență contribuabili – Servicii oferite contribuabililor.
De asemenea, contribuabilii pot solicita sprijin și funcționarilor din cadrul organelor fiscale locale, în cadrul cărora există personal special instruit pentru a acorda îndrumare și asistență pentru depunerea Declarației unice.
Informații suplimentare pot fi obținute:
· accesând portalul www.anaf.ro, secțiunea Asistență contribuabili – Servicii oferite contribuabililor – Ghiduri curente și alte materiale informative;
· participând la webinariile susținute de ANAF (20 și 21 mai, ora 10.00);
· telefonic, la numărul 031.403.91.60;
· la structurile de asistență pentru contribuabili din cadrul unităților fiscale teritoriale.
Comentariile portalului
„Dragii mei, victoria luminii nu va fi decisă niciodată prin alegeri ci va fi generată din inimi aprinse care nu renunță, din conștiințe trezite”, își începe Georgescu mesajul. „Î (...)
Nici vorbă. Ridendo castigat mores. Fără înverșunare, patima, fanatism. Cei ca tine au fost pătimași, intoleranți, plini de ura, fanatizați, in aceasta campanie. Singura (...)
MAGA, Marea Adunare a Golanilor Amețiți.🤣