ANAF: Ce nu trebuie să facă persoanele juridice care au microîntreprinderi





ANAF informează persoanele juridice române care au microîntreprinderi, care în anul 2022 au fost plătitoare de impozit pe venit și care îndeplinesc condițiile pentru aplicarea acestui sistem și în 2023, că NU au obligația de a depune declarație de mențiuni pentru a comunica menținerea acestui sistem de impunere.
„Persoanele juridice, care în anul 2022 au fost plătitoare de impozit pe veniturile microîntreprinderilor și în anul 2023 îndeplinesc condițiile prevăzute de lege pentru a aplica același regim, NU au obligația de a comunica organelor fiscale competente aplicarea sistemului de impunere pe veniturile microîntreprinderilor prin depunerea unei declarații de mențiuni (formular 700 sau, după caz, formular 010) întrucât, în această situație, nu se modifică datele din declarația de înregistrare fiscală.
Precizăm că, în conformitate cu prevederile art. 88 alin. (1) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, contribuabilii au obligația depunerii unei declarații de mențiuni în cazul modificării ulterioare a datelor din declarația de înregistrare fiscală”, transmite ANAF.
Comentariile portalului
Ramane de vazut ce va fi dupa instalare, dezastrul e iminent oricum, vom vedea cum se potriveste guvernarea unei tari cu administrarea unui oras sau judet dar cat timp accepta( (...)
Falcă e mult mai mult decât bolojan Uitați vă la Cum arată Aradul față de Oradea de ce nu este pomenit și numele acestui ctitor de Arad el (...)
Să ne ferească Dumnezeu că acest imbecil să ajungă prim ministru să nu i dați prostului puterea că s a văzut cât de Răzbunător este