marþi, 8 octombrie, 2024

Special Arad Logo

    Ample controale pe autostrăzile A1 și A6. Polițiștii au dat amenzi de cca. 227.000 lei în două zile

    de Special Arad | 10 septembrie 2022, 4:06 PM | Regional | Știri Arad

    0

    (foto: Poliția Română)

    Comunicat. Având în vedere faptul că de la începutul anului și până în prezent pe tronsonul de Autostada A1, situat între P.T.F. Nădlac 2 și nodul rutier Margina, și pe Autostrada A6 s-au înregistrat mai multe accidente rutiere în care au fost implicate vehicule de transport persoane sau transport marfa, precum și alte autovehicule, soldate cu decesul a 12 persoane și rănirea a 72 de persoane, Brigada Autostrăzi din cadrul I.G.P.R. a organizat în zilele de 8 și 9 septembrie 2022 o acțiune cu efective mărite, în vederea creșterii gradului de siguranță rutieră pe acest tronson de autostradă.

    La activitate au participat polițiști din cadrul structurii centrale ale Brigăzii Autostrăzi, precum si polițiști din cadrul Birourilor de Poliție Autostrăzi din subordinea acesteia, fiind constatate mai multe abateri privind încălcarea legilor speciale din domeniul transportului rutier de marfă și persoane.

    De asemenea, din analizele efectuate s-a constatat că în zilele de joi și vineri s-au produs cele mai multe accidente rutiere.

    Astfel, în urma verificărilor efectuate au fost aplicate 343 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 226.975 de lei.

    Dintre acestea, 175 de sancțiuni au fost aplicate conform O.G 37/2007, care reglementează activitatea conducătorilor auto privind timpii de condus și de odihna, 10 sancțiuni conform HG nr. 69 privind stabilirea încălcărilor cu caracter contravențional ale prevederilor Regulamentului (CE) nr. 1.071/2009 al Parlamentului European și al Consiliului din 21 octombrie 2009 de stabilire a unor norme comune privind condițiile care trebuie îndeplinite pentru exercitarea ocupației de operator de transport rutier și 4 sancțiuni conform Legii nr. 132/ 2017 privind asigurarea obligatorie de raspundere civilă auto pentru prejudicii produse terților prin accidente de vehicule și tramvaie.

    De asemenea:
    – 40 de sancțiuni au fost aplicate pentru nepurtarea centurii de siguranță;
    – 15 sancțiuni pentru staționarea nejustificată pe banda de urgență;
    – 2 sancțiuni pentru constatarea expirării termenului de valabilitate al ITP-ului;
    – 5 sancțiuni pentru anvelope uzate;
    – 2 sancțiuni pentru efectuarea de depășiri de căre autotrenuri pe sectoarele de drum unde le este interzisă efectuarea acestei manevre;
    – 3 sancțiuni au fost aplicate pietonilor;
    – o sancțiune pentru circulația pe sensul opus de mers;
    – 7 sancțiuni pentru defecțiuni tehnice;
    – 80 de sancțiuni pentru alte abateri.

    Polițiștii au reținut, în vederea suspendării, 9 permise de conducere, dintre care:
    – 6 pentru circulația pe banda de urgență;
    – 2 pentru depășire;
    – 1 pentru circulația pe sensul opus de mers.

    Totodată, au fost retrase 13 certificate de înmatriculare și 4 seturi de plăcuțe cu numere de înmatriculare.

    „Polițiștii vor continua aceste activități, deoarece scopul nostru îl reprezintă siguranță dumneavoastră, fapt pentru care vă adresăm rugămintea de a respecta regulile de circulație, și vă sfătuim sa nu vă grăbiți și să conducerii prudent. Viața are prioritate! Cei dragi vă așteaptă acasă!”, transmit oamenii legii.

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    7 + 3 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.