Amplă razie în Arad! Amenzi de peste 37.000 lei, în doar două ore





Polițiștii rutieri și de ordine publică arădeni au desfășurat astăzi o acțiune de amploare pe raza municipiului.
Activitatea a avut ca scop verificarea respectării legislației privind circulația pe drumurile publice de participanții la trafic, atât conducătorii auto cât și pietonii, bicicliștii și căruțașii.
În numai două ore, au fost verificate peste 100 de vehicule și legitimate mai mult de 200 de persoane, fiind aplicate 81 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 37.310 lei.
Dintre acestea, 33 au fost aplicate pentru nepurtarea centurii de siguranță, 5 pentru opriri și staționări neregulamentare, 7 pentru utilizarea telefonului mobil, precum și pentru alte abateri. Au fost sancționați 3 bicicliști și un pieton. Au fost reținute 3 permise de conducere: 1 pentru neacordarea priorității de trecere pietonilor, 1 pentru nerespectarea semnificației culorii roșu a semaforului electric și 1 pentru circulație pe sens opus. Polițiștii au retras 8 certificate de înmatriculare, atât pentru anvelope uzate cât și pentru lipsa I.T.P.
Aceste acțiuni se desfășoară permanent, atât în municipiu cât și în județ, având ca scop principal menținerea disciplinei în trafic.
Comentariile portalului
"Amenințătoare"? E clar, 😒
Totuși e bine că fraierit l-ați pus între ghilimele. Păcat că nu ați făcut același lucru cu pseudonimul. Și știți de ce? Simplu: (...)
Ce previzibil și ușor de "fraierit" ești. Îngrijorător e faptul că dai semne clare de "citire pe diagonală", stai, parcă se spune analfabetism funcțional, eh, hai (...)