vineri, 29 martie, 2024

Special Arad Logo

    Familie îndoliată în urma unui accident înfiorător! Un copil de trei ani a murit, iar surorile lui rănite grav

    de - | 1 septembrie 2017, 11:57 AM | Naţional

    0

    Un copil de trei ani a murit, iar două fetiţe – de un an şi de şapte ani, precum şi părinţii acestora au fost răniţi, în noaptea de joi spre vineri, într-un accident rutier petrecut pe Autostrada Soarelui, la faţa locului deplasându-se mai multe ambulanţe. Familia este din Cluj şi, deocamdată, poliţiştii n-au stabilit ce s-a întâmplat.

    Potrivit reprezentanţilor Serviciului Judeţean de Ambulanţă Constanţa, cadrele medicale au fost solicitate să intervină la un accident rutier petrecut pe Autostrada Soarelui, pe sensul Bucureşti – Constanţa. Persoana care a sunat la 112 a preluat o parte dintre victime şi le-a transportat către ieşirea spre Medgidia, la faţa locului deplasându-se mai multe ambulanţe.

    În momentul când au ajuns cadrele medicale la accident, doi copii, unul de un an şi altul de trei ani, se aflau în stare gravă. Băiatul de trei ani se afla în stop cardio-respirator şi medicii au început manevrele de resuscitare, fără a-l putea salva.

    Fetiţa de un an suferise un traumatism cranio-cerebral grav, se afla în comă şi a fost transportată la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa.

    La aceeaşi unitate medicală a ajuns şi o fată de 7 ani, sora celor doi copii, care suferise un traumatism lombar, dar şi părinţii copiilor.

    Familia respectivă este din judeţul Cluj.

    sursa: telegrafonline

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    7 + 4 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.