Amenzi pentru înjurături pe WhatsApp





Recent a fost adoptată o lege care interzice limbajul neadecvat pe rețeaua de socializare WhatsApp.
WhatsApp nu este atât de intim și de ferit de privirile agere ale celor care sunt interesati de fiecare aspect legat de aceasta aplicatie ajunsa in timp printre cele mai populare in randul utilizatorilor de telefonie si nu numai.
În Emiratele Arabe Unite, o înjurătură scrisă poate atrage cu sine o amendă de până la 68.000 de dolari.
O nouă lege dată pentru combaterea criminalităţii cibernetice pedepseşte cu amendă de până la 68.000 de dolari asemenea mesaje trimise prin intermediul WhatsApp.
Un bărbat din Emiratele Arabe Unite este primul care a fost amendat cu 800 de dolari după ce a scris mai multe mesaje de ameninţare.
În cazul în care cei care încalcă legea sunt străini, aceștia ar putea fi imediat deportați dacă ar fi găsiți vinovați.
Comentariile portalului
Am spus că e un discurs de scrântit. Ura, intoleranța, grobianismul sunt promovate inclusiv de Gică Ultras, Tuta von Gavrilă și alții. Așa zici tu la (...)
Unde e ura, grobianismul, intoleranta si proasta crestere in acel discurs lasand la o parte continutul ezoteric destinat credinciosilor? As zice ca apelativele de tip "diliu", "limacsi", "scrantit", "pleava", samd (...)
Probabil are ceva post la Dinamo