Amenzi de peste 170.000, în urma protestului neautorizat din fața Parlamentului
Ministerul Afacerilor Interne a informat, marţi seară, că în urma protestului neautorizat care a avut loc la Palatul Parlamentului au fost aplicate amenzi de peste 170.000 lei, fiind efectuate şi cercetări în legătură cu săvârşirea mai multor infracţiuni – distrugere în cazul a patru autovehicule, tulburarea ordinii şi liniştii publice şi violarea sediului profesional.
Totodată, conform unui comunicat de presă transmis de Ministerul Afacerilor Interne, pentru clarificarea tuturor aspectelor referitoare la evenimentul în cauză, ministrul Lucian Bode a dispus Corpului de Control al MAI să efectueze, de urgenţă, verificări cu privire la modul de organizare a dispozitivului care a acţionat în zonă în timpul protestului.
„Până în prezent, din verificările efectuate, a reieşit că 14 persoane, din cadrul a 6 organizaţii, autointitulate civice, respectiv din cadrul unui grup parlamentar, s-au erijat în organizatori ai manifestării publice neautorizate, fapt pentru care au fost aplicate acestora 14 sancţiuni contravenţionale, în valoare de 140.000 de lei, pentru încălcarea prevederilor Legii nr. 60/1991, privind organizarea şi desfăşurarea adunărilor publice. De asemenea, au fost identificate alte 167 de persoane participante la manifestarea publică şi s-au aplicat 58 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 34.300 de lei, pentru încălcarea prevederilor Legii nr. 55/2020, Legii nr. 60/1991 şi Legii nr. 61/1991. Activităţile de identificare şi sancţionare a participanţilor continuă”, mai precizează MAI.
Sursa: Agerpres.ro.


















Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)