vineri, 29 martie, 2024

Special Arad Logo

    Amenzi de peste 160.000 lei, în urma verificărilor făcute de polițiștii arădeni în ultimele 24 de ore

    de Special Arad | 9 aprilie 2020, 3:34 PM | Coronavirus | Știri Arad

    0

    Raport oficial GCS. La nivelul Județului Arad, conform raportării  Direcției de Sănătate Publică a Județului Arad, în centrele de carantină erau cazate, în această dimineață la ora 9.00, 360 persoane. Numărul total al persoanelor care au încheiat perioada de carantină de 14 zile este de 217. În ceea ce privește persoanele autoizolate la domiciliu, acestea sunt în număr de 458, în timp ce numărul total la zi al persoanelor pentru care s-a încheiat perioada de autoizolare la domiciliu este de 2194.

    Pe parcursul zilei de ieri și până azi dimineață, polițiștii arădeni au verificat 441 de persoane și 23 societăți comerciale  cu privire la respectarea măsurilor de izolare sau a interdicțiilor de circulație instituite prin ordonanțele militare în vigoare. În urma acestor verificări, au fost aplicate 64 sancțiuni contravenționale pentru nerespectarea măsurilor privind restricțiile de circulație, în valoare totală de 162.800 lei. Nu au fost întocmite noi dosare penale.

    În același interval de timp, jandarmii arădeni au aplicat 10 sancțiuni contravenționale pentru nerespectarea restricțiilor de circulație, valoarea totală a amenzilor fiind de 18.000 lei.

    Polițiștii locali arădeni, acționând cu un efectiv de 52 de cadre și 18 mijloace auto,  au legitimat și verificat, într-un interval de 24 de ore (perioada 8.04.2020, ora 7.00 – 9.04.2020, ora 7.00),  1072 de persoane, întocmind 9 procese verbale de contravenție, în valoare totală de 21.000 lei, pentru aceleași fapte privind nerespectarea restricțiilor de circulație impuse prin ordonanțele militare.

    ***

    Reamintim tuturor cetățenilor că nerespectarea legislației în vigoare atrage sancțiuni și, foarte important, necunoașterea legii nu exonerează de răspundere penală, respectiv contravențională. Recomandăm tuturor să se informeze doar din surse oficiale. De asemenea, vă reamintim că este esențial să fim responsabili, să conștientizăm faptul că suntem parte dintr-o colectivitate, iar acțiunile noastre pot afecta comunitatea în care trăim. Vă rugăm să râmâneți în casă, pentru siguranța dumneavoastră și a celor dragi!

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    7 + 5 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.