Patru amendamente aduse Regulamentului care interzice mașinile de peste 2 tone în zona Mărului
Actualizarea Regulamentului de acces al mașinilor care au mai mult de 2 tone, în zone de agrement (vizată fiind str. Mărului), a fost votată în ședința de Consiliu Local de marți, 29 iulie, având drept completare încă patru amendamente ale consilierilor locali.
Prevederile Regulamentului anterior, votate în vara anului trecut, au fost întocmite cu scopul de a combate deversările ilegale de deșeuri voluminoase (în special moloz) în zona Mărului, de la capătul cartierului Alfa, dar au produs un efect „colateral”, afectând și desfășurarea activităților oamenilor care locuiesc în zonă sau ale celor care doreau să meargă în grupuri mai mari, cu microbuze, la terenurile de sport din noua zonă de agrement.
Nemulțumirile riveranilor față de acest Regulament care îi pune în situația de a plăti amenzi Poliției Locale au fost prezentate într-o serie de articole publicate în această perioadă pe Special Arad. Problema a fost dezbătută și de cei din cadrul Direcției Generale de Poliție Locală, împreună cu cei responsabili din Primărie, însă noua formă a actului normativ care a fost introdusă pe ordinea de zi a ședinței Consiliului Local de marți, 29 iulie, nu a inclus nici de această dată solicitările riveranilor de a fi exceptați de la reguli.
Cu toate acestea, s-au mai adus anumite modificări suplimentare, din partea consilierilor locali Săbău Daniela, Buruc Cosmin, Ilie Cheșa și Dumitraș Flavius care au întocmit patru amendamente.
Astfel, de acum, în zonă pot avea acces autovehiculele destinate transportului de persoane și cele utilizate în cadrul lucrărilor de întreținere sau reparații ale rețelelor edilitare ori ale echipamentelor aflate în dotarea zonelor de agrement. De asemenea, este permis accesul vehiculelor aparținând persoanelor juridice care desfășoară activități economice autorizate în zona delimitată de străzile Sabinelor și Mărului.
Totodată, pot avea acces și vehiculele care transportă echipamente sau materiale indispensabile desfășurării unor activități în aceste zone, cu condiția ca accesul să fie realizat doar în baza unui aviz special emis de autoritatea competentă din cadrul Primăriei Municipiului Arad.
În plus, sunt exceptate și autovehiculele care aparțin Primăriei Municipiului Arad, precum și cele care participă la desfășurarea unor activități culturale în noua zonă de agrement.
De asemenea, unul dintre cele trei amendamente adoptate prevede și supravegherea video a zonei.
Citește și:
Mărul discordiei de pe strada… Mărului: „Se respectă cele două tone doar când vrea primarul”
Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!
Comments are closed.


















Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)