Amendă de 100.000 de lei după incendierea a 35 de hectare de teren, la Zimandu Nou





Un incendiu de miriște și resturi vegetale ce s-a întins pe o suprafață de aproximativ 35 de hectare de teren, în extravilanul localității Zimandu Nou, a atras atenția Gărzii de Mediu Arad. Totul după ce pompierii arădeni chemați să stingă focul au stabilit, ca sursă probabilă de producere a incendiului, o acțiune intenționată.
În momentul în care comisarii Gărzii de Mediu Arad au ajuns la fața locului au găsit un tractor care afâna terenul pentru a ascunde urmele incendiului.
„În data de 5 noiembrie a avut loc un incendiu de miriște și resturi vegetale pe o suprafață de 35 de hectare, în extravilanul UAT Zimandu Nou. Conform raportării IJSU Arad, sursa de probabilitate a focului – acțiune intenționată. Comisari din cadrul Gărzii Naționale de Mediu Arad s-au deplasat la locația menționată și au constatat existența unui tractor care afâna terenul cu ajutorul unui scarificator astfel încât urmele incendiului să fie ascunse/ îngropate. Agentul economic care a incendiat miriștea/terenul a fost identificat, urmând a i se aplica sancțiunea prevăzută de legislația în vigoare, respectiv amendă de 100.000 de lei”, a transmis Garda de Mediu Arad.
foto: Garda de Mediu Arad/Facebook
Citește și: Denis a salvat un septuagenar dintr-o casă în flăcări, în Bujac. MAI l-a felicitat pentru curajul său
Comentariile portalului
Mulțumesc
Bună ziua, e necesar pentru că e vorba despre o lucrare publică, într-un spațiu public, care este folosit de arădeni, care se modernizează pe bani publici, nu pe (...)
Da ,astfel da acțiuni ar fi necesare mai dese,și in municipiu , eu locuiesc pe str Calea Romanilor și aud bubuituri de eșapament la mașini și motociclete !! (...)