Amendă de 25 de milioane de euro și 10 ani de închisoare pentru un șofer de TIR din România!
Un șofer de TIR din România a fost amendat cu 25 de milioane de euro și condamnat la 10 ani de închisoare după ce în luna februarie a fost prins, pe o autostradă din Franța transportând cocaină, scrie libertatea.ro.
Șoferul și-a aflat, joi, pedeapsa. Un tribunal francez l-a condamnat la o amendă de peste 25 de milioane de euro și o pedeapsă de 10 ani de închisoare după ce, în camionul său, au fost descoperite 438 de kilograme de cocaină, a anunțat parchetul, relatează AFP.
Bărbatul a fost condamnat pentru „transport, deținere, import de cocaină, a cărei rată de puritate era cuprinsă între 93 și 98%”. Amenda vamală aplicată corespunde valorii mărfurilor, a precizat parchetul din Cambrai, nordul Franței, potrivit Agerpres.
De asemenea, pentru fapta sa, bărbatul a rămas și fără permis de conducere, deoarece justiția a decis să i-l anuleze. Totodată, românul a primit și interdicție definitivă pe teritoriul francez. Conform anchetatorilor, faptele s-au petrecut în noaptea de 3 spre 4 februarie 2025, bărbatul fiind depistat în timpul unui control vamal pe o autostradă franceză, pe sensul Paris-Bruxelles.
Șoferul a afirmat că venea din Portugalia și mergea în Germania pentru a livra produse cosmetice, au precizat serviciile vamale în februarie. În camionul său, ofițerii au descoperit mai întâi o sumă mare de bani, telefoane și sisteme de conexiune la internet în cabina camionului, după care au fost găsite drogurile în valoare de zeci de milioane de euro.



















Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)