Am scăpat de caniculă? Prognoza meteo pe trei luni: cum va fi vremea în perioada iulie – septembrie
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis prognoza pentru următoarele trei luni. Astfel, în perioada iulie-august, vremea va fi extrem de caldă, iar precipitațiile reduse în majoritatea zonelor țării. În luna septembrie, de asemenea, valorile termice vor continua să fie mai ridicate decât norma climatologică, scrie Vocea.biz.
Estimările sezoniere sunt realizate de Centrul European pentru prognoze pe medie durată (ECMWF) de la Reading, Anglia, și au un grad de realizare de aproximativ 60%.
IULIE
Temperatura medie lunară a aerului va fi mai ridicată decât norma climatologică, îndeosebi în sudul, sud-estul și vestul țării. Conform măsurătorilor de specialitate, media multianuală lunară pentru luna iulie este de 20,2 grade Celsius. Potrivit ANM, se vor înregistra temperaturi medii de până la 24 de grade Celsius în Oltenia și Muntenia, de până la 21 de grade Celsius, în Banat, Dobrogea și Moldova, respectiv de până la 22 de grade Celsius, în Crișana.
Cantitățile totale de precipitații vor fi deficitare în toată țara, dar mai ales în sudul, sud-estul și estul teritoriului. Media multianuală a precipitațiilor pentru luna mai este stabilită la 77,8 litri/mp. Cele mai mari cantități de precipitații sunt estimate în Moldova (până la 112 l/mp), Banat și Maramureș (de până la 102 l/mp), în Transilvania și Oltenia (până la 100 l/mp), iar cele mai scăzute în Dobrogea (până la 59 l/mp).
AUGUST
Temperaturile medii lunare care se vor menține peste normele climatologice în sudul, sud-estul și vestul țării și vor fi apropiate de normal în rest. În condițiile în care media multianuală a lunii este de 19,7 grade Celsius, cele mai scăzute temperaturi medii se vor înregistra în zona Maramureș și Transilvania (între 16 și 20 de grade Celsius), iar valori termice medii mai ridicate, de până la 23 de grade Celsius, se vor consemna în Muntenia, Oltenia, Dobrogea, Moldova și Banat.
Precipitațiile totale lunare vor fi deficitare în cea mai mare parte a țării, iar cantitățile cele mai scăzute s-ar putea consemna în regiunile sudice, estice și vestice. Cele mai mari cantități de precipitații vor cădea în Muntenia (până la 95 l/mp), Transilvania (până la 90 l/mp) și Oltenia (până la 88 l/mp). Pe de altă parte, cantități mai reduse de precipitații se vor înregistra în Dobrogea, de până la 40 l/mp.
SEPTEMBRIE
Temperatura medie lunară a aerului va fi mai ridicată decât norma climatologică (14,8 grade Celsius), în cea mai mare parte a teritoriului.Temperaturile medii vor fi cuprinse între 13 și 15 de grade Celsius, în Maramureș, respectiv între 16 și 19 grade în Dobrogea.
Pe de altă parte, cantitățile totale de precipitații vor fi, în general, deficitare, cu excepția regiunilor nordice și centrale unde, local, vor fi apropiate de norma climatologică (55 l/mp).
În zona Crișanei și Maramureșului, cantitățile medii de precipitații ar putea ajunge la 78 l/mp, respectiv 77 l/mp, iar la polul opus se vor înregistra între 23 și 59 l/mp, în Dobrogea.
Sursa foto: ANM
Comentariile portalului
„Perfecțiunea este pe toate drumurile însă nu se poate afirma pentru că dă cu oiștea-n gard când trebuie să se exprime”. Am să vă trimit un desen (...)
Rareș Bogdan o invenție a lui Iohannis. Și desigur o ratare! Marele politician.. Nu ai ce să îi ceri... Păcălici zarzavagiu, un papagal frumos colorat cu Rolex (...)
Normal ca după alegeri să vadă lumea că "muncești!" De 40 de ani au aceeași tactică... Și noi picăm în plasa ca proștii! E mare putreziciune într-o (...)