„Am o rugăminte…” Prima reacție a lui Ovidiu Hațegan de pe patul de spital





Așa cum am scris în această dimineață, arbitrul arădean Ovidiu Hațegan se află internat într-un spital din Timișoara după ce aseară, în timpul unui antrenament, a suferit un infarct. A fost operat la Institutul de Boli Cardiovasculare din Timișoara, acolo unde a ajuns cu o ambulanță de la Arad.
I-a fost montat un stent, iar acum se află sub observație medicală cel puțin până la finele acestei săptămâni.
„Acum mă simt bine, totul este în regulă, sunt în continuare sub supraveghere medicală. Doresc să mulțumesc staff-ului medical care m-a îngrijit și tuturor celor care mi-au transmis mesaje și gândurile lor bune. În momentele acestea am nevoie de liniște, așa că am rugămintea să îmi fie respectată intimitatea”, scrie Ovidiu Hațegan.
Comentariile portalului
== POCNITORILE -- DISTRACTZIA PROSTILOR SI A SARACILOR == CEA MAI IEFTINA DISTRATZIE == MANIFERE ==
== MAHALAUA EUROPEANA PLINA CU GHIAURI PUSIFICATZI == SCARBA MI E
Sa jignești îți place. Atât poți, asta faci. Vezi că o zi are 24 de ore și începe la miezul nopții 🤣