sâmbãtã, 18 mai, 2024

Special Arad Logo

    Update Altercație în trafic, pe strada Voinicilor. O persoană a fost transportată la spital

    de Ioana Costaș | 6 martie 2024, 5:01 PM | Știri Arad

    1

    (foto: Arad Traffic/Facebook)

    O altercație izbucnită în această după masă, în trafic, pe strada Voinicilor, a atras atenția arădenilor care au trecut prin zonă, momentul fiind surprins de aceștia cu ajutorul telefoanelor mobile, imaginile ajungând ulterior pe social media.

    Ar fi vorba despre o altercație între doi șoferi, unul care se afla la volanul unui autoturism, iar celălalt la volanul unei autoutilitare. Nu se cunoaște motivul de la care a pornit conflictul, însă martorii spun că ar fi vorba despre o neînțelegere în trafic. Certe este că o persoană a ajuns la spital, iar alte două la Poliție.

    Despre incident, IPJ Arad a făcut următoarele precizări: „În ziua de 6 martie, în jurul orei 14:50, polițiștii Secției 2 Micălaca au fost sesizați despre o altercație între mai multe persoane, pe strada Voinicilor, din municipiu. La fața locului, în momentul producerii evenimentului, trecea un polițist din cadrul Biroului Rutier, care se afla în timpul liber, după terminarea programului de lucru.

    Subcomisarul Răzvan Dudan a intervenit pentru aplanarea conflictului, anunțând incidentul. O persoană a fost transportată la spital pentru evaluarea stării și acordarea de îngrijiri medicale, alte două fiind, în acest moment, la unitatea de poliție, pentru audieri, în vederea stabilirii stării de fapt și luarea măsurilor legale”.

    UPDATE IPJ Arad: „În urma probatoriului administrat, bărbatul de 39 de ani a fost reținut pentru 24 de ore”

    Citește și: Deși anunțate, acțiunile polițiștilor rutieri fac prăpăd printre șoferii arădeni

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Comentarii

    Scrie un comentariu

    4 + 2 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.