Demisia managerului Ambulanței Arad era o chestiune de timp. Știam asta de la bun început, în momentul în care, stând de vorbă cu mai mulți dintre angajații instituției, ne-am dat seama cât de infectă e situația. Am vorbit cu zeci dintre aceștia, unii care își asumau ceea ce ne dezvăluiau, alții nu, mulți dintre ei terorizați și copleșiți de frică. Am discutat (și) cu angajați care au plecat, am aflat de la ei că situația din interiorul instituției era cunoscută de autoritățile din București, deoarece depuseseră memorii, doar că nimeni nu făcea nimic.

Am decis, în redația Special Arad, nu la discuții cu anumiți oameni politici care se laudă că ei sunt cei care ne-au „împins” la luptă, să investigăm aspectele expuse în fața noastră, să publicăm tot ceea ce era de publicat și să nu picăm în vraja can-can-ului de altfel existent din plin pe holurile Ambulanței. Am dorit, prin demersul nostru, să-i apărăm pe angajați în mod onest, jurnalistic, fără răutate. Poate, la un moment dat, subiectivismul a mai scăpat fără să ne dăm seama printre literele noastre, lucru pe care nu ni l-am dorit, dar… suntem și noi oameni.

În fapt, pe Schill nu l-a dat jos presa. Nu noi, jurnaliștii de la Special Arad, l-am obligat pe manager să demisioneze , deși suntem singurii care am dus o campanie de informare cu privire la aspectele negative reclamate de angajați, în timp ce alții ne arătau cu degetul că suntem fraieri că nu dorim publicitatea plătită, direcționată într-un fel de manager. Dar să fie foarte clar: pe Schill nu l-au dat jos nici politicienii , nici partidele politice. Meritul pentru această mutare pe scena medicală din Arad aparține într-o proporție covărșitoare angajaților din Ambulanța Arad.

Dacă la început aceștia, referindu-ne la angajați, erau dezbinați – aproape exclusiv cu ajutorul managerului –după luni bune de la demararea protestului au sfârșit prin a se uni (majoritatea lor) și a deveni o forță care până la urmă n-a putut fi lăsată deoparte. Edificatoare în acest sens este o discuție care a avut loc în sediul Prefecturii, acolo unde, rugați să nu mai protesteze împotriva managerului până în luna octombrie când i se termina mandatul, angajații au spus NU răspicat. În același timp, într-un final, pentru a înceta acțiunile lor, au precizat că singura dorință este ca Roberto Schill să nu mai meargă deloc la sediul Ambulanței Arad, adică să fie suspendat.

Ceea ce s-a întâmplat în ultimele luni, la Ambulanța Arad, reprezintă o premieră din punct de vedere al modului în care un manager arădean al statului, care nu reușește să se impună prin metode care să nu-i afecteze pe subordonații săi, ba dimpotrivă!, este silit să demisioneze. Așa că, aviz amatorilor și, în plus, un exemplu pentru alții care n-au atâta curaj încât să se revolte cu zecile, chiar cu sutele.

În ceea ce privește șampania la care am fost invitați de către medicii, asistenții și șoferii  de la Ambulanță, imediat după aflarea veștii că managerul a plecat -și pe care am servit-o cu mare plăcere – nu poate însemna decât un simplu mulțumesc. Nici nu ne-am dorit mai mult, mai ales că asta a însemnat că munca noastră, aceea de jurnaliști, nu a fost de data aceasta în zadar.