Alin Firfirică aduce prima medalie României la Cupa Europei la aruncări de la Arad





Atletul Alin Alexandru Firfirică a adus României prima medalie la Cupa Europeană de aruncări de la Arad, argint, sâmbătă, în proba de aruncarea discului Under-23, cu performanța de 59,28 metri.
Aurul a fost adjudecat de suedezul Simon Pettersson, cu 60,28 m, în timp ce medalia de bronz a revenit lituanianului Domantas Poska, 58,08 m.
În întrecerea de la Arad vor concura și doi sportivi din Arad, Raul Rusu, la suliță, și Andrei Gag, la aruncarea greutății, probe care vor avea finalele duminică de la ora 14.30, respectiv 15.40.
Competiția este dedicată aruncărilor şi este organizată la sfârşitul sezonului de sală pentru restul probelor atletice, având în vedere că, exceptând aruncarea greutății, aruncările lungi reclamă condiții de stadion, în aer liber.
În programul de concurs sunt prevăzute patru probe: greutate, disc, ciocan, suliță, la feminin și masculin, pentru două categorii de vârstă, seniori și tineret (Under 23).
Comentariile portalului
Ramane de vazut ce va fi dupa instalare, dezastrul e iminent oricum, vom vedea cum se potriveste guvernarea unei tari cu administrarea unui oras sau judet dar cat timp accepta( (...)
Falcă e mult mai mult decât bolojan Uitați vă la Cum arată Aradul față de Oradea de ce nu este pomenit și numele acestui ctitor de Arad el (...)
Să ne ferească Dumnezeu că acest imbecil să ajungă prim ministru să nu i dați prostului puterea că s a văzut cât de Răzbunător este