Pentru că vremurile sunt așa cum sunt, și nici vremea nu ne ajută prea mult, a fost destul de greu să intrăm cu adevărat în atmosfera de Crăciun. Posibil, și pentru că ne-am cam ieșit din mână, cum se spune sau, altfel spus, ne-am cam pierdut exercițiul de a acorda fiecărei sărbători respectul identitar cuvenit, le-am amestecat până a ieșit un fel de șaorma cu de toate. Singura formă de deviaționism permisă de proteve-și-celelalte-televiziuni fiind meniul. Care diferă în funcție de anotimp (porc de Crăciun, miel de Paști și mici la grătar toată vara) sau de zonă, de fiecare dată fiindu-ne servit câte un clișeu care deranjează aproape la fel de mult ca reclama mascată pentru pensiuni, hoteluri sau castele care organizează mese festive. Așa se face că an de an aflăm, „în premieră”, că sarmalele se fac în Moldova, afumăturile, în Ardeal, peștii, în Dobrogea, pastrama de oaie, în Regat, iar în București se dă „ora exactă” în presă.

Pentru cei prea obișnuiți cu propaganda protevistă (dar nu numai!), trebuie să spunem că nu despre chefuri este vorba de Crăciun, nici despre „tone” de mâncare și băutură și, dacă-mi este îngăduit, nici măcar despre „vacanțele tradiționale” la munte. Oricât de mari ar fi interesele televiziunilor în zona tot de ele botezată „horeca”, Crăciunul este mai ales despre altceva. Mă feresc de argumentele teologice. În primul rând, pentru că acestea necesită, spre a fi bine înțelese și transmise corect un anumit nivel de specializare și acceptare. Or, eu nu sunt deloc sigur că le stăpânesc. Apoi, dar nu în ultimul rând, aici chiar putem vorbi despre libertate, nu ca în cazul restricțiilor din perioada de pandemie. Libertatea fiecăruia de a crede sau nu.

Dincolo de asta însă, dacă accepți zilele libere de Crăciun, indiferent dacă crezi sau nu crezi în această sărbătoare, dacă împodobești bradul și asculți „tradiționalele” colinde ale lui Hrușcă, s-ar cuveni să respecți și spiritul Crăciunului. Adică, în primul rând, să nu uiți de „sărbătorit”, pentru că an de an sărbătorim nașterea Lui, nu contractele de publicitate mascată ale proteveului și îmbogățirea patronatului din „horeca”. Să nu uiți că de Crăciun este vorba despre nașterea ideii de mântuire, despre iertare, despre a dărui celui drag sau celui ce nu are, despre bunătate în acest ocean de răutate în care trăim. Și, de ce n-am spune-o?, este vorba despre un echilibru comportamental.

Când ești „regina rondului”, rămâi cu „trântorii”

Desigur, această sărbătoare ar fi cel mai potrivit moment și pentru o „retrospectivă”, ca să nu fiu acuzat că „bisericesc” acest text amintind de spovedanie. Și, cu siguranță mulți dintre noi am făcut-o, nu însă și cei de la care ne-am fi așteptat s-o fi făcut primii. Ceea ce înseamnă fie că nu cred că este nevoie de așa ceva, considerându-se deasupra tuturor lucrurilor și stărilor, nu doar deasupra noastră. Fie se consideră neprihăniți sau, mai laic, imaculați – nu m-ar mira deloc să aflăm că nu-și „impută nimic”, că au făcut „totul perfect”, că nu au greșit în niciun fel. Este însă foarte posibil să nu considere necesar să se „înjosească” recunoscându-și eventualele greșeli sau chiar alte păcate, mai grave tocmai pentru că au fost comise cu intenție, nu „din greșeală”.

Cert este că fără „spovedanie”, nu se poate „împărtășanie”, deci nici vorbă de „mântuire”, chiar dacă este vorba de banii ce urmează să fie primiți moca de la UE. Adevăr pe care DNA îl știe, dar nu atât de bine ca Laura-Codruța Köveși…

Oricum, în lipsa acestor „retrospective”, putem considera că în anul ce va veni păcatele lor vor fi cel puțin la fel de multe și de grave, deși nu văd ce i-ar putea opri să facă altele și mai și. În fond, au și ei dreptate: de ce s-ar schimba dacă orice fac, oricât de rău, este bine și nu li se cere socoteală, ba chiar sunt încurajați, măcar o dată la patru ani.

De ce nu ar continua să facă ce vor cu banii noștri, de exemplu? Bugetul pe care ei îl cheltuie fix cum vor este, nu-i așa? făcut din banii colectați de la noi sub diferite forme – iar după ce vor intra banii din PNRR, vor intra și aceștia tot în bugetele aflate la bunul plac al aleșilor noștri. Rațiunea alegerii consilierilor, primarilor, președinților de consilii județene (sigur, și a parlamentarilor ori a președintelui României care împreună numesc miniștri și așa mai departe) este tocmai aceea de a le încredința banii comunității spre a fi cheltuiți cât mai eficient, strict în beneficiul membrilor comunității. Deci, mandatul aleșilor nu le este încredințat pentru a se îmbogăți ei și urmașii lor pe următoarele generații, nu pentru a face trafic pe rețelele de socializare cu „mărețele” lor realizări, nu pentru a-și întreține amantele angajate pe posturi bine plătite, dar pentru care ele n-au nicio competență.

Un primar la apă. Deocamdată, până la brâu

În realitate, dragii noștri aleși dispun de banii din buget exact cum vor ei, finanțând investiții pe care le vor ei, indiferent dacă sunt sau nu prioritare pentru comunitate. Evident, investițiile reprezintă o componentă importantă a activității aleșilor pentru că acestea se fac sub acoperământul unor licitații, în urma cărora, ca un făcut!, de fiecare dată este desemnat câștigător exact cine trebuie, semn cât se poate de clar că legea este respectată de fiecare dată iar firma câștigătoare este mereu cea mai bună… Este doar o coincidență întâmplătoare  îmbogățirea aleșilor, aproape proporțional cu valoarea investițiilor. Pur întâmplătoare! Atât de întâmplătoare încât n-ar strica să vorbim cândva și despre mecanismul desemnării candidaților de consilieri locali, primari, președinți de consilii județene sau parlamentari. Pentru că, știind cum urmează ei să lupte cu investițiile, partidele îi aleg corespunzător, după o temeinică testare a capacităților fiecăruia de a stăpâni respectivele investiții, știut fiind că și partidele se pricep la firme bune. Și, pentru că urmează un an în care se va investi puternic pentru că dup-aia urmează o perioadă de restricții impuse de pregătirea alegerilor, vom vorbi și noi despre mecanismul acela de desemnare a candidaților.

Evident, vom încerca să urmărim mai atent și investițiile ce vor începe anul viitor. Pornind de la fotografiile ce vor fi postate pe rețelele de socializare de primari și, mai ales, de președintele CJ, un adevărat campion în materie, un exemplu pentru ceilalți aleși, deși nu i-ar lipsi un pic de măsură. La urma urmelor, el se laudă cu investiții făcute din banii noștri și, mai ales, se laudă că își face treaba pentru care este plătit. Cum ar fi dacă tractoriștii ar posta, zilnic, mesaje de genul „am mai arat un hectar”, însoțit de fotografii? Sau șoferii de la CTP, „și azi am oprit în fiecare stație și am făcut 250 de km”? Doar că, bieții de ei, nici tractoriștii, nici șoferii nu își pot permite să angajeze ziariști pentru PR, pentru că ei n-au la dispoziție un alt buget decât cel propriu. Alții, pe care noi îi alegem, au… Da, vom avea multe de dezbătut în anul care vine.

Vă mulțumesc tuturor pentru bunăvoința de a fi citit, criticat și, uneori, apreciat cuvintele ce-au devenit de multe ori „gloanțe” trase spre cei ce merită să fie ținte. Vă asigur că i-a durut mai mult aprecierile voastre decât „gloanțele”. Știu și ei că nu contează atât de mult cuvântul scris, cât contează cel citit, înțeles și apreciat.

Cu siguranță am și greșit, și îmi prezint scuze pentru greșeli, conștient fiind că, uneori, am fost prea blând cu ei. Oricum, le doresc un An Nou cu sănătate, să le poată duce pe toate, și cu bunăstare fix pe măsura sincerității și competenței fiecăruia!

Vă doresc, dragi cititori, un an 2022 mai bun, cu sănătate, împliniri și liniște sufletească!