vineri, 26 aprilie, 2024

Special Arad Logo

    Alertă la Statuia Ostașului Român! Poliția și SRI au intervenit și a fost detonată o geantă suspectă

    de Tudor Bogdan | 26 aprilie 2018, 9:31 AM | Regional

    0

    Un pachet suspect a fost detonat, miercuri seară, în Parcul 1 Decembrie din Oradea. Este vorba despre o geantă sport, de culoare neagră, descoperită de jandarmi la aproximativ la 5-6 metri de Statuia Ostaşului Român din Parcul 1 Decembrie. Aceştia au sesizat Poliţia, care, la rându-i a anunţat Serviciul Român de Informaţii.

    Platoul din jurul statuii a fost evacuat, iar geanta suspectă a fost verificată de specialiştii grupei pirotehnice din cadrul Serviciului pentru Acţiuni Speciale a IPJ Bihor. Întâi, specialiștii au făcut un control vizual, apoi de mişcare, iar în final geanta a fost detonată în condiţii controlate. Bubuitura a făcut să răsune tot parcul.

    Purtătorul de cuvânt al Poliţiei Bihor, comisarul Alina Dinu, a declarat pentru ebihoreanul.ro că „geanta nu a prezentat pericol din punct de vedere pirotehnic”. Altfel spus, nu conţinea niciun material exploziv. Totuşi, poliţiştii au fost nevoiţi să o detoneze, pentru că așa prevede procedura în asemenea cazuri.

    SURSA FOTO-TEXT: ebihoreanul.ro

     

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    7 + 6 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.