Alertă la Statuia Ostașului Român! Poliția și SRI au intervenit și a fost detonată o geantă suspectă





Un pachet suspect a fost detonat, miercuri seară, în Parcul 1 Decembrie din Oradea. Este vorba despre o geantă sport, de culoare neagră, descoperită de jandarmi la aproximativ la 5-6 metri de Statuia Ostaşului Român din Parcul 1 Decembrie. Aceştia au sesizat Poliţia, care, la rându-i a anunţat Serviciul Român de Informaţii.
Platoul din jurul statuii a fost evacuat, iar geanta suspectă a fost verificată de specialiştii grupei pirotehnice din cadrul Serviciului pentru Acţiuni Speciale a IPJ Bihor. Întâi, specialiștii au făcut un control vizual, apoi de mişcare, iar în final geanta a fost detonată în condiţii controlate. Bubuitura a făcut să răsune tot parcul.
Purtătorul de cuvânt al Poliţiei Bihor, comisarul Alina Dinu, a declarat pentru ebihoreanul.ro că „geanta nu a prezentat pericol din punct de vedere pirotehnic”. Altfel spus, nu conţinea niciun material exploziv. Totuşi, poliţiştii au fost nevoiţi să o detoneze, pentru că așa prevede procedura în asemenea cazuri.
SURSA FOTO-TEXT: ebihoreanul.ro
Comentariile portalului
Ramane de vazut ce va fi dupa instalare, dezastrul e iminent oricum, vom vedea cum se potriveste guvernarea unei tari cu administrarea unui oras sau judet dar cat timp accepta( (...)
Falcă e mult mai mult decât bolojan Uitați vă la Cum arată Aradul față de Oradea de ce nu este pomenit și numele acestui ctitor de Arad el (...)
Să ne ferească Dumnezeu că acest imbecil să ajungă prim ministru să nu i dați prostului puterea că s a văzut cât de Răzbunător este