Alertă la Băile Lipova după ce un câine a murit mușcat de viperă. Garda de Mediu pregătește avertismente pentru populație
Un incident petrecut în zona Băilor Lipova atrage atenția autorităților asupra prezenței viperelor în această zonă. Un câine a fost mușcat de o viperă și a murit, cazul fiind considerat deocamdată unul singular. Chiar și așa, reprezentanții Gărzii de Mediu au intrat în alertă și vor să prevină populația cu privire la pericolul pe care îl pot reprezenta aceste reptile.
Pentru ca oamenii care ajung în zona Băilor Lipova să fie informați și să poată evita situațiile periculoase, urmează să fie amplasate plăcuțe de avertizare. Măsura vine în contextul în care, în această perioadă, întâlnirile cu șerpii pot deveni mai frecvente în zonele în care aceștia își au habitatul.
Autoritățile atrag atenția că toate speciile de vipere din România sunt protejate prin lege. Uciderea, capturarea sau rănirea ilegală a acestora constituie infracțiune, iar situațiile de acest fel sunt monitorizate și sancționate de Garda Națională de Mediu și de organele de poliție.
Ce trebuie făcut dacă o viperă ajunge în curte sau în casă
Recomandarea autorităților este ca oamenii să nu încerce să prindă sau să omoare șarpele. În cazul în care o viperă pătrunde într-o locuință sau într-o curte, trebuie apelat imediat numărul de urgență 112 și solicitat sprijinul Jandarmeriei.
Jandarmeria Română dispune de echipe instruite și echipate pentru astfel de intervenții, având dispozitive speciale de prindere și saci destinați capturării în siguranță a șerpilor, care pot fi ulterior relocați în habitatul lor natural.
Încercarea de a captura singur o viperă poate avea consecințe grave. Reptilele atacă, de regulă, atunci când se simt amenințate direct, iar apropierea sau manipularea lor crește semnificativ riscul unei mușcături.
Atenție în timpul drumețiilor
Cei care merg în drumeții, în special în zone stâncoase sau montane, sunt sfătuiți să păstreze distanța dacă întâlnesc o viperă. Aceste animale sunt, în general, sperioase și preferă să se retragă atunci când au posibilitatea.
Cele mai multe mușcături apar atunci când oamenii calcă accidental pe șarpe sau încearcă să îl atingă.
Pentru reducerea riscului, recomandarea este ca persoanele care se deplasează în astfel de zone să poarte bocanci înalți și pantaloni lungi.
Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!
Comments are closed.


















Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)