Update 2Șoferul care circula pe contrasens pe autostradă a fost prins! Adi Vasiliu a omorât trei oameni în această dimineață

    de Lucian Dănilă | 21 iunie 2019, 10:22 AM | Regional | Topic special

    1

    Poliția din mai multe județe este în alertă. Adrian Ioan Vasiliu, bărbatul care în această dimineață a circulat pe contrasens pe autostradă și se face vinovat de accidentul în care au murit două persoane adulte, iar alți doi copii, de 6 respectiv 9 ani, sunt în comă la spital, a fugit de la locul accidentului.

    Adrian Vasiliu a circulat mai bine de 13 kilometri pe contrasens, până în momentul în care mașina condusă de el a intrat în coliziune frontală cu un alt autoturism. Vasiliu a scăpat fără a fi rănit grav și a fugit de la locul accidentului. Se presupune că acesta a consumat băuturi alcoolice.

    Accidentul a avut loc în această dimineață în jurul orei 4.30.

    Adrian Vasiliu locuiește în comuna timișană Romanești și este în vârstă de 43 de ani.

    UPDATE

    Șoferul Adrian Vasiliu a fost prins de polițiști în halta CFR Susani, lângă Traian Vuia, de unde intenționa să urce într-un tren și să se facă dispărut. Avea o alcoolemie de 0,39 la mie în aerul expirat, scrie opiniatimisoarei.ro.

    Unul dintre copiii transportați în comă la spital a murit. Astfel, accidentul s-a soldat cu trei morți, copilul și bunicii săi.

    Conform Opinia Timișoarei, copiii se întorceau de pe litoral de la un campionat de fotbal la care au participat împreună cu echipa din Ghiroda – Giarmata Vii. O mașină aflată în fața celor în care se aflau cei care au decedat, a reușit să evite în ultimul moment impactul cu mașina condusă de Adi Vasiliu. Bunicul celor doi copii accidentanți nu a mai reușit însă să tragă de volan și s-a izbit frontal de mașina condusă de Vasiliu. Bunicii și unul dintre copii au murit… Tatăl copiilor a scăpat cu răni ușoare.

    Citește și:

    Accident teribil, cu doi morți, în această dimineață! Circula pe contrasens pe autostradă. După nenorocire, șoferul vinovat a fugit

    Distribuie articolul

    Comentarii

    Scrie un comentariu

    3 + 8 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.

    Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vã exprimați acordul asupra folosirii lor. Am actualizat politicile în conformitate cu Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Detalii.