Alertă în nordul județului Tulcea: o dronă s-a prăbușit lângă frontiera cu Ucraina, în zona împădurită
O alertă a fost transmisă, vineri, 14 august, populației din zona de nord a județului Tulcea, după semnalarea unei drone căzute în apropierea localității Luncavița, la aproximativ cinci kilometri de frontiera cu Ucraina. Mesajul RO-Alert a fost transmis în jurul orei 11:48, autoritățile avertizând asupra posibilității căderii unor obiecte din spațiul aerian. Durata estimată a alertei a fost de 90 de minute, scrie Digi24.
Locuitorii au fost îndemnați să își păstreze calmul și să se adăpostească în beciuri sau în adăposturi de protecție civilă. Cei care nu au acces la astfel de spații au fost sfătuiți să rămână în interiorul locuințelor, departe de ferestre și de pereții exteriori.
Ulterior, Ministerul Apărării Naționale a confirmat că o dronă a fost găsită prăbușită în zona localității Luncavița. Potrivit MApN, aparatul de zbor a căzut într-o zonă împădurită și, conform informațiilor preliminare, nu au fost înregistrate victime sau pagube materiale.
„Din datele disponibile până în acest moment, ținta aeriană nu a fost detectată de sistemele de supraveghere radar ale MApN, aceasta evoluând la o înălțime foarte mică.
Drona s-a prăbușit într-o zonă împădurită și, din informațiile preliminare, nu a provocat victime sau pagube materiale.
O echipă a Ministerului Apărării Naționale, cu un elicopter IAR PUMA 330 SOCAT, va cerceta zona.
Vom reveni cu informații în funcție de evoluția situației”, a transmis Ministerul Apărării Naționale.
Informațiile furnizate de Inspectoratul pentru Situații de Urgență Delta indică faptul că drona a căzut în zona carierei Cetățuia, iar în urma impactului a izbucnit un incendiu.
Pompierii au intervenit pentru stingerea flăcărilor. „La locul evenimentului un echipaj format din 5 subofiţeri din cadrul Secţiei de Pompieri Măcin intervine cu o autospecială de stingere”, a transmis ISU Delta.
Zona urmează să fie verificată de autoritățile competente pentru stabilirea exactă a circumstanțelor în care drona a ajuns pe teritoriul României și pentru identificarea aparatului.
Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!
Comments are closed.












Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)