Alertă în județ! Trei mașini de pompieri au intervenit la o… cerere în căsătorie (VIDEO)

    de Special Arad | 7 septembrie 2016, 11:28 AM | Recomandările editorilor | Știri Arad

    15

    Știri Arad. Dani și Alexandra au pus pe jar locuitorii comunei Zăbrani. Totul s-a întâmplat din… dragoste. Daniel Bucur, care este membru în Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență al comunei Zăbrani, s-a gândit că i-a venit momentul să se însoare.

    Din solidaritate, prietenie sau colegialitate, „tovarășii” lui pompieri au hotărât că trebuie să-i fie alături și l-au condus la casa fetei – Alexandra – pentru a o cere în căsătorie. Dani chiar nu a vrut să riște nimic, gândindu-se că fata nu are cum să-i spună „NU” când vede 20 de pompieri la poarta ei.

    Și-au pus uniformele, au urcat în cele trei autospeciale de intervenție și duși au fost spre casa Alexandrei. În comună… panică. Lumea nu știa ce se întâmplă. „A luat foc vreo casă?”, „arde câmpul?” sau „da ce nevoie s-a întâmplat?”, erau întrebările pe care și le puneau cei din comună care au văzut mașinile plecând cu sirenele pornite.

    Ajunși la casa Alexandrei, unde era tot neamul ei, Dani a coborât din autospecială, a tras aer în piept, s-a dus în fața iubitei sale, a îngenuncheat și a rostit cuvintele: „Alexandra, vrei să fii soția mea?”

    Nu mai era loc de întors. Speriată de așa o intervenție, sau mai degrabă impresionată, Alexandra a spus „DA!” Și au fost de acord cu decizia ei toți cei prezenți.

    Apoi au urmat felicitările… Viitorul mire a fost luat la pupat de toți camarazii lui, de la un moment dat a obosit: „mă, da mai sunteți mulți?” Alexandra a fost luată și ea în brațe, iar acum toată lumea așteaptă nunta. Și apoi botezul…

    Casă de piatră Dani și Alexandra!

    VIDEO de mai jos a fost distribuit pe Facebook de zeci de prieteni ai viitorilor miri!

    Posted by Serviciul Voluntar pentru Situatii de Urgenta Zabrani on Saturday, September 3, 2016

    Distribuie articolul

    Comentarii

        • … la o intrebare logica legata de costurile aiurea a unei deplasari descrisa perfect in presa:,,Dani chiar nu a vrut să riște nimic, gândindu-se că fata nu are cum să-i spună „NU” când vede 20 de pompieri la poarta ei.

          Și-au pus uniformele, au urcat în cele trei autospeciale de intervenție și duși au fost spre casa Alexandrei.” – platitorii de taxe se lamenteaza, adica ce conteaza, puteau merge sa ceara mireasa si la Craiova?Deci, cine plateste factura pentru deplasare?Si inca ceva, CAP.IV, sectiunea 3,Art.10, lit.a( ca sa fim indulgenti )din STATUT, da?

          +3 voturi
          +1
          -1
    1. Trebuie sa fie si niste bagatori de seama …noi nu suntem platiti sa facem treaba asta o facem din placere si pentru comuna dar cand este o calamitate toti striga unde sunt pompieri …acum asta ii intereseaza cine plateste factura ….sper ca persoana de mai sus sa isi dea numele sa vedem si noi cine este …sunt convins ca si ea (el) a avut o data nevoie de noi si nu sa intrebat cine a platit factura pentru deplasare

      --3 voturi
      +1
      -1
        • Am mai spus si repet bagatorilor de seama cum sunteti vou sa va f… grija pe toti ca cine plateste motorina si deplasarea …macar atata drept sa avem si noi sa mergem sa petim prin sata daca alt beneficiu nu avem ….. noi suntem treziti noptile lucram la un incendiu si 3 ore pe nimic ca sa facem bine cui??? sincer sa fiu mai bine taceti din gura si vedetiva de treaba sper ca in cel mai scurt timp sa aveti nevoie de noi ” POMPIERI” bafta …

          --1 voturi
          +1
          -1
          • … iti lipseste cu desavarsire.Pari violent ( cel putin verbal ) si nu-ti poti controla reactiile.Ma intreb cum ai trecut de testul psihologic?Daca in STATUT scrie ca poti ”peti” cand vrei cu autoutilitarele din dotare si cu tot personalul angajat, ar fi cea mai extraordinara chestie.Nu cred ca este cazul.Speta de fata este un bun exemplu despre cum vad cetatenii lucrurile, iti spun ca nu le vad bine!

            --1 voturi
            +1
            -1
    2. De plătit o să plătim noi pompierii din Zabrani,dacă se v-a pune problema plății. Câți dintre voi care comentați aici,știți ce înseamnă să te trezești noaptea,sau să îți lași lucrul de peste zi și să pleci la o intervenție,fără nici un beneficiu. Dani Bucur a fost un coleg care întotdeauna când a sunat alarma, a fost prezent. Pentru ani petrecuți în slujba comunității ca pompier voluntar a meritat acest gest.

      0 voturi
      +1
      -1

    Lasa un raspuns pentru Porcu mistret

    6 + 3 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.

    Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vã exprimați acordul asupra folosirii lor. Am actualizat politicile în conformitate cu Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Detalii.