Alergătorii „Experienţa Multisport” au obținut rezultate bune la concursul din munții Zărand





În 14 septembrie a avut loc la Şiria un concurs de alergare montană organizat sub egida West Bike Tour. Concursul, dedicat atât amatorilor, cât şi profesioniştilor a fost împărţit pe 2 categorii de traseu: 10 km şi 21 km.
Alergătorii Experienţa Multisport au participat într-un număr mare, la ambele categorii.
Rezultatele bune nu au întârziat să apară. Astfel, la cursa de 10 km două sportive din cadrul „Experienţa Multisport” au urcat pe podium la feminin: locul I Adriana Klein (0:59:29) şi locul al III-lea Manuela Dincea (1:12:12). Tot la cursa de 10 km, de data aceasta la clasamentul general, Ioan Suciu a obţinut locul I (0:54:07). În tot acest timp la cursa de 21 km podiumul la feminin a fost ocupat în întregime de membrii Experienţa Multisport: locul I Olga Ghinga (2:05:17), locul al II-lea Ioana Moisa (2:31:54) şi locul al III-lea Ioana Reghiş (2:39:47).
„Deşi am pornit fără prea mare chef, dat fiind faptul că în Arad ploua cu găleata, am avut parte de o surpriză plăcută la Şiria întrucât vremea era numai bună de alergat. A fost o competiţie frumoasă, cu un un traseu plăcut, în cea mai mare parte prin pădure. Am reîntalnit mulţi pasionaţi ai alergării din Arad şi Timişoara. A fost o atmosferă de bună dispoziţie şi o organizare excelentă” – a declarat Iulia Ghinga (locul I feminin la cursa de 21 km)
„Chiar dacă am făcut un tur al României pe bicicletă şi am trecut de 3 ori Carpaţii în cadrul acestui demers, nu am participat niciodată la un concurs de alergare montană. Obţinerea locului I la cursa de 10 km mi-a dat încredere, astfel că pe viitor vreau să particip şi alte competiţii de acest profil” – Ioan Suciu (locul I general la cursa de 10 km)
Comentariile portalului
RomaniaFilm iar deraiezi. Nu am susținut niciun plăvan și niciun covrigar. Spre deosebire de tine , care ești un fanatic susținător al tripletei Piticul Diliu-Golanul-Javrila Nu (...)
Doar pare. Puteți fi ceva mai precis? Ce "cstastrofă care urmează" susțin eu? Cât despre presupunerea dvs. potrivit căreia aș vrea să "mă dau bine" pe (...)
Violenta verbala nu e cu mult sub cea fizica si faptul ca jigniti 100% din cei 47% de votanti non-Nicusor spune si asta multe d-le Marginean, recte "Să se uite cine sunt (...)