marþi, 19 martie, 2024

Special Arad Logo

    InclusivAlegeri prezidențiale 2019. Scurt ghid al alegătorului

    de Special Arad | 9 noiembrie 2019, 10:25 AM | Politikos | Recomandările editorilor

    0

    Cu o zi înainte de primul tur al alegerilor prezidențiale, agenția MEDIAFAX prezintă un scurt ghid al alegătorului din țară, care cuprinde regulile din secțiile de vot, procedura de votare, precum și situațiile speciale care pot apărea în secția de votare.

    Peste 100.000 de români au votat în strănătate, până sâmbătă la ora 06.00. Potrivit datelor furnizate de Biroul Electoral Central, din cei 103.814 de votanți, 25.189 au fost pe listă de corespondență, iar 78.625 pe liste suplimentare.

    Cine poate să voteze. Au dreptul să voteze cetăţenii români care au 18 ani împliniți până în ziua alegerilor inclusiv. Nu au dreptul de vot debilii sau alienaţii mintal, puşi sub interdicţie şi nici persoanele condamnate la pierderea drepturilor electorale, prin hotărâre judecătorească definitivă.

    Actele necesare pentru vot. Alegătorul poate prezenta la secția de votare cartea de identitate, cartea electronică de identitate, cartea de identitate provizorie, buletinul de identitate, paşaportul diplomatic, paşaportul diplomatic electronic, paşaportul de serviciu, paşaportul de serviciu electronic, paşaportul simplu, paşaportul simplu electronic, paşaportul simplu temporar, titlul de călătorie precum și carnetul de serviciu militar.

    Procedura de vot. În ziua votului, alegătorii îşi prezintă actele de identitate operatorilor de calculator, care preiau şi introduc datele personale ale alegătorilor în Sistemul informatic de monitorizare a prezenţei la vot şi de prevenire a votului ilegal (SIMPV), conform hotărârii Autorităţii Electorale Permanente.

    Alegătorul primește un buletin de vot în interiorul căruia sunt listați toți cei 14 candidați la alegerile prezidențiale, pe două pagini, precum și partidul pe care îl reprezintă, acolo unde este cazul. Candidații sunt listați în ordinea stabilită prin tragere la sorți. Buletinul de vot trebuie să aibă, pe ficare pagină, ștampila circulară a Biroului Electoral Central.

    Ordinea candidaților pe buletinele de vot:

    1. Klaus Iohannis (Partidul Național Liberal)

    2. Theodor Paleologu (Partidul Mișcarea Populară)

    3. Dan Barna (Alianța USR-PLUS)

    4. Kelemen Hunor (Uniunea Democrată a Magiarilor din România)

    5. Viorica Dăncilă (Partidul Social Democrat)

    6. Cătălin-Sorin Ivan (Alternativa pentru Demnitate Națională)

    7. Ninel Peia (Partidul Neamului Românesc)

    8. Sebastian-Constantin Popescu (Partidul Noua Românie)

    9. John Ion Banu (Partidul Națiunea Română)

    10. Mircea Diaconu (Alianța UN OM formată din Pro România- ALDE)

    11. Bogdan Dragoș Aureliu Marian Stanoievici- candidat independent

    12. Ramona-Ioana Bruynseels (Partidul Puterii Umanise-Social Liberal)

    13. Viorel Cataramă (Dreapta Liberală)

    14. Alexandru Cumpănașu- candidat independent

    Alegătorii votează separat în cabine închise, aplicând ştampila cu menţiunea „VOTAT” înăuntrul patrulaterului care cuprinde numele candidatului pentru care optează. După ce a votat, alegătorul are obligaţia de a introduce buletinul de vot în urnă.

    Ştampila încredinţată pentru votare se restituie preşedintelui sau acelor membri ai biroului electoral al secţiei de votare desemnaţi de acesta.

    În ceea ce privește Sistemul Informatic de Monitorizare a Prezenţei la Vot şi de prevenire a votului ilegal (SIMPV), rolul cestuia este de a semnala următoarele situații:

    -persoana care s-a prezentat la vot nu a împlinit vârsta de 18 ani până în ziua votării inclusiv

    -persoanei care s-a prezentat la vot i s-a interzis exercitarea dreptului de vot

    -alegătorul care s-a prezentat la vot este arondat la secţia de votare respectivă

    -alegătorul care s-a prezentat la vot este arondat la altă secţie de votarea

    -alegătorul care s-a prezentat la vot este omis din lista electorală permanentă

    -alegătorul care s-a prezentat la vot figurează că şi-a mai exercitat dreptul de vot la acelaşi scrutin

    -alegătorul care s-a prezentat la vot figurează că a votat prin corespondenţă, votul prin corespondenţă transmis de acesta fiind recepţionat de biroul electoral competent

    Situații speciale la vot. Alegătorul care, din motive temeinice, constatate de preşedintele biroului electoral al secţiei de votare, nu poate să voteze singur are dreptul să cheme în cabina de votare un însoţitor ales de el, pentru a-l ajuta. Acesta nu poate fi din rândul persoanelor acreditate, al membrilor biroului electoral al secţiei de votare sau al candidaţilor.

    Solicitarea urnei speciale de vot. Pentru alegătorii netransportabili din motive de boală sau invaliditate, din ţară, preşedintele biroului electoral al secţiei de votare poate aproba, la cererea scrisă a acestora, depusă cel mai târziu în preziua votării, însoţită de copii ale unor acte medicale sau alte acte oficiale din care să rezulte că persoanele respective sunt netransportabile, ca o echipă formată din cel puţin 2 membri ai biroului electoral să se deplaseze cu o urnă specială şi cu materialul necesar votării – ştampilă cu menţiunea „VOTAT”, buletine de vot şi timbre autocolante necesare pentru a se efectua votarea.

    Pot solicita urna specială și persoanele care în ziua votării se află în ţară şi care din cauza specificului activităţii pe care o desfăşoară nu se pot prezenta la secţia de votare.

    Pot solicita urna specială și persoanele reţinute, deţinute în baza unui mandat de arestare preventivă sau persoanele care execută o pedeapsă privativă de libertate, dar care nu şi-au pierdut drepturile electorale. În această situație, procedura de exercitare a dreptului de vot este stabilită prin decizie a Biroului Electoral Central.

    În cazul în care într-un penitenciar se solicită exercitarea dreptului de vot prin intermediul urnei speciale de mai mult de 400 de persoane aflate în detenţie, cererile de votare prin intermediul urnei speciale pot fi depuse, cel mai târziu în preziua votării, la mai multe secţii de votare din localitatea în care se află penitenciarul, stabilite prin decizie a biroului electoral judeţean sau a biroului electoral al sectorului municipiului Bucureşti, după caz.

    Cererile de votare prin intermediul urnei speciale formulate de persoanele cu drept de vot internate în spitale pot fi depuse, cel mai târziu în preziua votării, la mai multe secţii de votare din localitatea în care se află spitalul, stabilite prin decizie a biroului electoral judeţean sau a biroului electoral al sectorului municipiului Bucureşti, după caz.

    Primul tur al alegerilor prezidențiale din țară va avea loc pe 10 noiembrie, iar cel de-al doilea pe 24 noiembrie.

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    4 + 6 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.