vineri, 29 martie, 2024

Special Arad Logo

    Ai avut asigurare la City Insurance? Cum poți fi despăgubit

    de - | 7 octombrie 2021, 10:39 PM | Naţional

    0

    Decizia Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF) de retragere a autorizaţiei de funcţionare a acestui asigurător a fost publicată vineri, 24 septembrie 2021, în Monitorul Oficial, astfel că deschiderea procedurii de faliment este doar o chestiune de timp.

    Având în vedere impactul acestui faliment răsunător, Guvernul a emis imediat o ordonanţa de urgenţă de modificare a cadrului normativ de funcţionare a Fondului de Garantare a Asiguraţilor, mărind cuantumul despăgubirii garantate de fond şi simplificând procedura de acordare a despăgubirilor. În acest context, cei care au de recuperat, acum sau în viitor, sume de bani de la City Insurance, trebuie să cunoască modalitatea în care pot să acţioneze.

    Astfel, conform noii reglementări, cei care au deja o creanţă faţă de City trebuie ca în termen de maximum 90 de zile de la data publicării deciziei ASF (24 septembrie 2021) să se adreseze cu o cerere de plată Fondului de Garantare a Asiguraţilor, iar fondul va procesa aceste cereri în ordinea înregistrării lor, urmând ca plăţile să se realizeze după 60 de zile de la publicarea deciziei ASF.

    Suma maximă care va fi plătită este de 500.000 lei pentru fiecare creanţă de asigurare datorată în temeiul unui contract de asigurare încheiat de asigurătorul aflat în insolvenţă. Cei care nu au încă o creanţă certă, în special cei care se află în proceduri judiciare, vor trebui să formuleze cererea de plată în termen de 90 de zile de la obţinerea hotărârii definitive.

    Atenţie, însă! Dacă procesele penale îşi vor urma cursul, iar cei care vor primi despăgubiri prin hotărârile instanţelor penale se vor adresa doar ulterior fondului, potrivit practicii judiciare conturate în cazul falimentului celorlalţi asigurători (Astra şi Carpatica), procesele civile vor fi oprite (suspendate) ca urmare a falimentului, iar persoanele îndreptăţite la despăgubiri vor trebui să formuleze cereri de plată la Fondul de Garantare a Asiguraţilor imediat, respectiv în 90 de zile calculate din 24 septembrie 2021.

    Daca Fondul de Garantare respinge cererea de plată sau nu acordă despăgubiri în cuantumul solicitat, persoana prejudiciată se poate adresa instanţelor din Bucureşti, care vor stabili definitiv despăgubirea şi cuantumul acesteia.

    sursa: ebihoreanul.ro

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    8 + 8 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.