vineri, 26 aprilie, 2024

Special Arad Logo

    Aglomerație la Nădlac II: peste 100 de migranți care intenţionau să treacă ilegal frontiera, depistați în camioane

    de Special Arad | 10 august 2022, 10:51 AM | Știri Arad | Urmăriți

    0

    Comunicat. Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Nădlac II au depistat, ascunşi în două TIR-uri încărcate cu diverse bunuri, 103 cetăţeni din diferite state care au încercat să treacă ilegal frontiera în Ungaria, cu intenţia de a ajunge în Spaţiul Schengen.

    În data de 10.08.2022, la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II, judeţul Arad, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de frontieră, pe sensul de ieşire din ţară, un cetăţean român. Bărbatul conducea un automarfar înmatriculat în România şi transporta, conform documentelor de însoţire a mărfii, ferestre și uși PVC, pe ruta România-Italia.

    În baza profilului de risc s-a procedat la efectuarea unui control amănunțit al mijlocului de transport, în urma căruia polițiștii de frontieră au descoperit, în compartimentul pentru marfă, ascunşi printre bunurile transportate, 75 de cetățeni străini.

    Câteva ore mai târziu, în același punct de trecere a frontierei, un cetățean turc s-a prezentat pentru a ieși din țară la volanul unui camion, în care transporta piese auto, pe ruta Turcia-Germania.

    Și de această dată, polițiștii au efectuat controlul amănunțit al mijlocului de transport, descoperind ascunşi în compartimentul pentru marfă, 28 de cetățeni străini.

    În ambele cazuri, persoanele în cauză au fost conduse la sediul sectorului poliţiei de frontieră pentru cercetări. În cadrul verificărilor, poliţiştii de frontieră au stabilit că persoanele sunt cetățeni din Bangladesh, India și Pakistan care au declarat că intenţionau să ajungă ilegal într-un stat din vestul Europei.

    Având în vedere aspectele constatate, poliţiştii de frontieră au demarat cercetări în vederea stabilirii întregii activități infracționale, urmând ca la finalizarea acestora să fie dispuse măsurile legale care se impun.

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    3 + 4 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.