vineri, 19 aprilie, 2024

Special Arad Logo

    Agitație mare pe Praporgescu! Pompierii și medicii au intervenit într-un apartament pentru a salva o persoană vârstnică

    de Raluca Medeleanu | 8 iulie 2020, 1:01 PM | Știri Arad

    1

    Mare agitație pe strada Praporgescu din Arad, acolo unde, într-un bloc, pompierii au intervenit într-un apartament în care se afla o persoană în vârstă și care, probabil, a suferit un AVC. Echipajul de descarcerare, nereușind să spargă ușa, a ales să intre prin balconul apartamentului, trecând din altul, așa cum se poate observa în imagini.

    Imediat după ce au intrat în apartament, pompierii au solicitat prezența echipajului de la Ambulanță, aflat și el la fața locului, alături de un alt echipaj de la Poliția Arad.

    Minute bune, traficul a fost blocat, circulându-se doar pe o singură bandă.

    Ambulanța a plecat chiar acum cu bărbatul la Spitalul Județean Arad, acesta, în vârstă de aproximativ 70 de ani, fiind scos din apartament pe targă.

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Comentarii

    Scrie un comentariu

    6 + 8 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.