Update 2Agitație mare în jurul accidentului de la Podul Micălaca! Poliția caută un posibil alt vinovat

    UPDATE 2

    Accidentul de joi seara de la Podul Micălaca a făcut vâlvă în întreg orașul. Deși se părea că lucrurile sunt clare în privința vinovatului, aproape toată lumea dând vina pe șofer, cel puțin din punctul de vedere al victimei lucrurile nu stau deloc așa.

    Victima se numește Sergiu Adoc, este fiul unui polițist arădean, și, din a treia încercare în sfârșit cunoaștem numele adevărat. Nu este nici Silviu și nici Adolf, așa cum chiar victima avea să ne declare.

     „Lucrurile nu stau deloc așa cum s-a scris. Într-adevăr, veneam dinspre Subcetate spre Micălaca, dar nici nu am derapat și nici nu am pierdut controlul volanului. Chiar când coboram de pe pod, o doamnă – spune un martor – care venea de la GEMI Sport, a întors mașina peste dubla linie continuă dintre stâlpii nou montați și începutul podului. Aceasta nu a putut lua curba din prima, s-a dus cu botul mașinii până lângă bordură după care a dat în spate chiar când coboram eu. Am tras puțin de volan pentru a evita impactul cu ea, am izbit cei doi stâlpi și am fost aruncat afară de pe carosabil răsturnându-mă în acel canal. În acest timp, doamna cu un Audi negru model mai nou a plecat de la locul faptei și nimeni nu i-a văzut numărul de înmatriculare. Din punct de vedere medical, am o fractură de claviculă”, spune victima accidentului, Sergiu Adoc.

    Tot ceea ce spune el se pare că a fost declarat și de un martor polițiștilor care investighează cazul. Astăzi, vineri, tatăl lui Sergiu a fost atât la GEMI Sport cât și la hotelul aflat în zonă, Leon, pentru a cere filmările din intervalul orar în care s-a petrecut accidentul. „Cei de la GEMI spun că tocmai între orele 18-19 nu au filmat camerele. Mi se pare ciudat. Pe filmările celor de la Leon se vede ceva dar este foarte neclar, fiind și întuneric și ceață și distanța mare… Voi cere și celor de la Lukoil să ne arate filmările din intervalul orar în care s-a petrecut accidentul pentru a vedea dacă acel Audi trece prin fața benzinăriei și poate așa aflăm și numărul de înmatriculare”, a continuat Sergiu.

    Acum, polițiștii care investighează cazul urmează să facă cereri oficiale pentru a vedea filmările atât la GEMI Sport cât și la hotelul Leon.

    Sergiu, așa cum spune el, s-a ales cu fractura de claviculă, dar și cu mașina foarte avariată. „Nu aveam asigurare Casco pe mașină. Dacă nu găsim numărul de la Audi, atunci rămân cu paguba și nu cred că este corect…”, a încheiat el.

     

    UPDATE 1

    Victima accidentului de la Podul Micălaca s-a ales cu o fractură de claviculă, dar și cu alte contuzii. Acesta s-a răsturnat în canalul dintre șosea și calea ferată după ce a lovit stâlpii de separare a benzilor de circulație. A reușit să iasă singur din mașină și a fost dus cu ambulanța la spital.

    După confuzia de aseară, facem precizarea că numele victimei este Silviu Adoc și este – se pare – fiu al unui polițist, așa cum confirmau și martorii de la accident. Inițial, am scris că este vorba despre Silviu Adolf.

    Diagnosticul a fost: fractură de claviculă.

    —————————

    Știri Arad. Se spune că obișnuința este cea de-a doua natură. Probabil de acolo pleacă și cauza accidentului din această seară, dincolo de cele care privesc vina șoferului, anume neadaptarea vitezei la condițiile de trafic…

    Ca un făcut, ieri seară, cei de la Poliția Rutieră împreună cu cei din administrația locală au montat stâlpi pentru separarea benzilor de trafic din Micălaca. Mai precis, prin montarea acestora s-a dorit restricționarea celor care virau stânga, spre Zona 300, imediat după ce coborau podul, dar aici putem include și restricționarea celor care parcau mașinile la complexul GEMI Sport.

    Nu au trecut decât 24 de ore de la „plantarea” stâlpilor și am avut parte de primul accident.

    Tânărul a coborât podul, probabil cu viteză, a pierdut controlul volanului șoseaua fiind umedă, a lovit primii stâlpi și a fost catapultat până în valea dintre drum și calea ferată. Mașina s-a răsturnat în vale dar Silviu A. se pare că a fost norocos scăpând doar cu câteva contuzii. Cât de grave sunt ele vor decide medicii după alte investigații.

    „Sunt foarte periculoși acești stâlpi. Vom asista la accidente și mai grave din cauza lor”, spunea un martor la accident.

    Erată: Silviu, tânărul care a condus mașina Volkswagen Passat, nu este fiul lui Cornel Adolf, despre care scriam anterior în articol. Chiar Cornel Adolf, fost fotbalist la UTA și Dinamo, premiat ca polițistul anului în Arad în urmă cu câțiva ani ne-a scris că nu are un fiu Silviu. Vom reveni asupra identității victimei accidentului mâine.

    Rămâne în vigoare informația conform căreia victima accidentului este fiul unui polițist arădean.

     

    Distribuie articolul

    Comentarii

    1. Acolo mereu se trece peste linia continua,apoi atatea masini parcate aiurea dar nimni nu vede aceste aspecte,asa cum nu vede nimeni parcate masinile parcate pe partea dreapta pe calea Romanilor vis-a-vis de sala de sport.Ca sa nu mai vorbim ca daca vrei sa iesi dinspre str.Patria nu ai vizibilitate desi sint semafoare care sint doar de decor.Apoi cei ce merg la sala trec pe trotuare cu masinile pe linga pietoni.Asta nimeni nu vede

      +2 voturi
      +1
      -1

    Scrie un comentariu

    5 + 9 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.

    Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vã exprimați acordul asupra folosirii lor. Am actualizat politicile în conformitate cu Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Detalii.