Afumați – UTA 0-0! Zero peste tot. Șansele de promovare tind și ele spre… zero





Nici nu ne amintim de când nu am văzut UTA jucând atât de slab, asta dacă luăm ca reper ultimele trei sezoane. Din declarațiile lui Laurențiu Roșu am înțeles că UTA merge la Afumați pentru a câștiga jocul. Ceea ce am văzut nu a semănat deloc cu declarațiile tehnicianului Bătrânei Doamne.
Ca să câștigi orice partidă este nevoie de mulți factori, dar astăzi UTA nu a fost cu nimic peste adversar la niciun capitol, deși echipa din Afumați, cel puțin la televizor, părea una modestă spre submediocră. Timp de 90 de minute UTA nu șia creat nicio ocazie clară la poarta lui Muțiu. În prima parte Curtuiuș a avut câteva situații, iar Strătilă a preferat o pasă pentru Piccioni în minutul 87 în locul unui șut plasat dintr-o poziție foarte bună.
Egalul, acest 0-0, îl datorăm și portarului Miron care a salvat o ocazie uriașă a lui Vlada în minutul 78, jucătorul celor de la Afumați trimițând cu capul, din cinci metri, chiar în brațele portarului arădenilor aflat pe centrul porții.
Roșu a încercat de toate… A început cu Strătilă pe banca rezervelor. Nu a fost neapărat o surpriză dat fiind ultimele evoluții a jucătorului care și-a pus cel mai mult amprenta pe jocul alb-roșiilor în ultimii doi ani și jumătate. Înlocuitorul lui Strătilă, Vîlceanu, a fost absent total… Strătilă avea să intre în ultimele 35 de minute, jocul s-a mai înviorat pe partea dreaptă, dar fără niciun rezultat. Apoi Roșu a renunțat la un mijlocaș central pentru a juca cu trei atacanți, trimițându-l pe Piccioni în locul lui Chindriș. Rezultatul? Două ocazii foarte mari la poarta lui Miron, niciuna la poarta celor de la Afumați. În minutul 83, Roșu a revenit la formula clasică și l-a scos pe golgeterul Adrian Petre pentru a-l introduce pe Jorza. Tot fără efect, dar noi ne întrebăm ce se întâmplă cu Petre, jucător care de la meciul cu Reșița nu a mai găsit drumul spre gol?
UTA parcă a uitat să joace fotbal de trei meciuri încoace, trei jocuri în care a adunat doar două puncte din nouă și a ajuns pe locul 4 la 4 puncte de locul 2, direct promovabil. Iar la Șiria vine chiar Sepsi, echipa clasată pe poziția a 2-a.
Din păcate, majoritatea suporterilor se întreabă de deja: nu se vrea? sau nu se poate?
CS Afumați – UTA Arad 0-0
CS Afumați: 30 Muțiu – 2 Gheorghe (min. 63 Caliani), 17 Robicek, 4 Patriche, 14 Olariu, 6 Buzea, 24 Tudorache, 22 Costache (min. 78 Vasile), 9 Popa, 13 Burlacu (min 63 Petculescu), 19 Vlada. Pe bancă: 12 Obretin – 7 Zaharia, 8 Petculescu, 10 Vasile, 11 Dedu, 15 Caliani, 20 Avram. Antrenor: Vasile Neagu.
UTA: 1 Miron – 19 Muntean, 6 Adili, 2 Gligor, 5 Copaci – 9 Andor, 3 Chindriș (min. 73 Piccioni), 13 Tănase, 15 Vîlceanu (min 56 Strătilă) – 7 Curtuiuș, 11 Petre (min 83 Jorza). Pe bancă: 12 Barna – 27 Stahl, 18 Strătilă, 30 Piccioni, 17 Jorza, 8 Filaret, 22 David. Antrenor: Laurențiu Roșu.
Arbitri: Sergiu Popa – Adrian Mărginean (ambii Aiud), Tunyogi Ferencz (Zalău). Rezervă: Mihai Amorăriței (Cîmpina). Observatori: Cristian Sava (Bacău), Dorinel Dincă (Călărași).
Comentariile portalului
Dar care e noutatea, având în vedere că Aeroportul Brașov-Ghimbav funcționează de aproape doi ani cu un astfel de turn virtual ?? Și culmea, acel turn virtual funcț (...)
== DESI NU A MAI ATERIZAT NICIUN PASAGER DE PESTE 15 ANI ==ACOLO SUNT ANGAJATZI 5 POLITZAI DE FRONTIERA CARE FREACA LEGEA DE FRONTIERA == SCARBA MI E -- UN OFITZER SI 4 MAJURI == VA (...)
== ALT HABIL DE LA UAV ARAD -- CA LILE PLAGIATOARE == HABIL PLAGIATOAREA == SCARBA MI E == CA LA POLITZA == MARESHALI FARA NUMAR ==