Afgani și iranieni, minori și majori, ascunși în automarfare cu intenția de a trece ilegal în Ungaria





Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Nădlac II au depistat cincisprezece cetăţeni străini, care au încercat să treacă ilegal frontiera în Ungaria ascunşi în trei automarfare.
În ultimele 24 de ore, poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Nădlac II au efectuat controlul amănunţit asupra a trei ansambluri rutiere, conduse de doi cetăţeni turci și un român. Şoferii transportau, conform documentelor de însoţire a mărfii, diverse bunuri pentru societăţi din Germania, Franța și Cehia.
Cu ocazia efectuării controlului, în interiorul compartimentelor de marfă, au fost descoperiţi, ascunși printre marfa transportată, cincisprezece cetăţeni străini.
În cadrul verificărilor preliminare, polițiștii de frontieră au stabilit că persoanele sunt cetățeni din Afganistan și Iran, cu vârste cuprinse între 11 şi 28 de ani, solicitanți de azil în România.
În toate cazurile, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări în vederea stabilirii întregii activități infracționale, urmând ca la finalizare să fie dispuse măsurile legale care se impun.
Comentariile portalului
Aveți dreptate, nu am fost atent la toate amănuntele, am insistat pe idee. Într-un comentariu anterior însă apare și această informație. Ceea ce este chiar bine, ilustrâ (...)
Se pare că v-a scăpat un detaliu! Nu doar mai marele județului a fost cel dintîi la primirea luminii, ci chiar pupila sa a fost cel care (...)
Mai este o întrebare; de ce a secretizat cnsas nota!? Din articolul de pe g4media se înțelege ca cnsas e prima oară când face asta.