AEK Oradea, campioană națională la minifotbal! AC Luciano Arad a fost la două minute de semifinale…





Râmnicu Vâlcea a găzduit turneul final al campionatului național de minifotbal, turneu la care au participat și două echipe din Arad, FC Premiere și AC Luciano.
FC Premiere venea după un turneu extraordinar în Supercupa României, acolo unde echipa patronată de Flavius Măduța și antrenată de Radu Anca a obținut locul al treilea. La turneul de la Râmnicu Vâlcea, FC Premiere a pierdut toate cele trei meciuri și a părăsit competiția încă din faza grupelor. Rezultatele înregistrate de arădeni au fost: 1-3 cu Dulcissimo Galați, 3-6 cu Reggio Brașov și 1-2 cu AEK Oradea.
În urmă cu doi ani, la turneul zonal desfășurat la Arad, FC Premiere a fost echipa care a scos pe AEK din competiție după ce s-a impus în urma loviturilor de departajare.
AC Luciano a avut un turneu excelent după ce l-a început catastrofal. Echipa lui Lucian Hrincu s-a dus la Râmnicu Vâlcea cu doar șase jucători, iar debutul a fost cumplit: 0-6 cu FC Buzău. Apoi, Huțan, Iovu și compania au strâns rândurile și au trecut cu 2-0 de Ploiești, jucând apoi cu calificarea pe masă tocmai contra campionilor naționați, Nova Vita Târgu Mureș. Luciano avea nevoie de victorie, altfel era eliminată după faza grupelor, iar golul lui Istrate a adus surpriza turneului, AC Luciano câștigând cu 1-0, ceea ce a echivalat cu eliminarea campioanei. A fost un meci în care Iovu deși a suferit o întindere, a tras de el tot meciul și la final bucuria a fost imensă.
Foto: AC Luciano Arad
Calificată din grupă, AC Luciano a întâlnit în sferturi echipa AEK Oradea, cea în care au evoluat și doi foști jucători de la Șoimii Lipova, Codoban și Paulevici. Întărită cu Sergiu Popa și Vasinc, AC Luciano a deschis scorul în partida cu bihorenii printr-un șut al lui Iovu. Din păcate, AEK a revenit pe final de meci, marcând de două ori în ultimele două minute și astfel a făcut pasul spre semifinale. Luciano a fost la două minute de semifinale și de calificarea în Champions League.
Golurile orădenilor au fost marcate de Adrian Iova și Marius Balogh, ultimul marcând la ultima fază a meciului.
AEK a trecut apoi în semifinale de Golden Boys Bacău printr-un gol marcat de Dragan Paulevici.
În finală, AEK Oradea s-a confruntat cu Chedra Tax Ploieşti, iar trupa lui Spiridon Baltsavias a câștigat cu 2-0, prin golurile marcate de Dragan Paulevici şi Andrei Ferik, câștigând în premieră titlul național.
Lotul echipei AEK Oradea a fost format la acest turneu final din: Răzvan Egri – Adrian Micaş, Răzvan Fărcuţa, Andrei Ferik, Bogdan Mintaş, Marius Balogh, Dragan Paulevici, Claudiu Codoban, Alex Jurcuţ şi Adrian Iova. Antrenori: Spiros Baltsavias şi Cristian Teşan.
Lotul echipei AC Luciano: Sebastian Huțan, Iosif Iovu, Manu Pantea, Cristi Negrea, Florin Istrate și Robert Kocsis, iar duminică au ajuns și Sergiu Popa respectiv Andrei Vasinc.
Comentariile portalului
din pacate nu este doar o poveste…este cosmarul realitatii in care ne regasim foarte multi…
Parasca a fost profesor pentru sute, poate chiar mii de politisti din intreaga lume. Ce cauta el in politica?
Nu se potriveste absolut deloc aceasta apropiere politica - biserica. De ce nu a fost reprezentat Aradul de un doctor bun sau de un profesor de calitate sau un inginer (...)