joi, 25 aprilie, 2024

Special Arad Logo

    Adriana Săftoiu, dezvăluiri din „iatacul” Cotrocenilor: „Băsescu și Udrea erau ca niște adolescenți”

    de Special Arad | 25 mai 2015, 10:08 AM | Naţional

    1

    Traian Băsescu, Elena Udrea, Emil Boc şi Vasile Blaga au primit „roluri principale” în „Cronica de Cotroceni”, cel mai nou volum semnat de Adriana Săftoiu, lansat la Bookfest 2015. Cartea relatează cum angajaţii de la Preşedinţie se temeau de dispoziţiile proaste ale fostului şef de stat şi oferă detalii picante despre relaţia dintre Băsescu şi Udrea.

    Adriana Săftoiu a lucrat prima dată cu Traian Băsescu în urmă cu 17 ani şi în prezent îl caracterizează pe fostul preşedinte drept un om dificil. „Parcursul său politic arată foarte mult cinism, un calcul rece în atingerea obiectivului. (…) Miza personală a lui Traian Băsescu a vizat şi libertatea sa. Era aproape convins că Adrian Năstase nu se va da în lături să folosească orice mecanism pe care îl va avea la îndemână pentru a-l trimite la închisoare. Avea nevoie de timp ca să îşi rezolve problema Dosarului Flota, piatră de moară în 2004”.

    Cartea lui Săftoiu relatează câteva scene în care personajul cheie este Elena Udrea, şefa Cancelariei Prezidenţiale în 2005. „Elena Udrea reprezintă un capitol delicat în viaţa Preşedintelui. (…) Traian Băsescu s-a comportat însă în aşa fel încât o slăbiciune a sa ca om a devenit o vulnerabilitate pentru Preşedinte”, scrie Adriana Săftoiu.

    Mai mult, Săftoiu susţine că angajaţii lui Băsescu trebuiau să facă faţă „crizelor de isterie” ale preşedintelui, alimentate tot de Elena Udrea. Potrivit autoarei, însuşi Silvio Berlusconi, fostul premier al Italiei şi cunoscut afemeiat, ar fi fost captivat de Udrea.

    „Vă place? O mai aduc?”

    „(…) Băsescu a intervenit: „Vă place? O mai aduc?” Şi au râs împreună. (…) Berlusconi a privit-o pe Elena: „Aş vrea să mai rămâneţi puţin, să schimbăm câteva vorbe doar noi doi”. Fabulos!, scrie Adriana Săftoiu.

    „Partea bună a faptului că Elena îl vizita aproape zilnic pe Preşedinte era că nu ne mai solicita după o anumită oră. (…) În mod evident, se comportă amândoi ca nişte adolescenţi pe care nu trebuie să îi prindă mama”.

    Traian Ungureanu a apreciat cartea lui Săftoiu: „Se termină cu bine, autoarea scapă după ani de zile de chinuri. E o carte echilibrată, despre exces”.

    Câteva fragmente din carte sunt dedicate relaţiei dintre Băsescu şi Vasile Blaga, respectiv Emil Boc. „Urma să se decidă componenţa conducerii Alianţei D.A. Emil Boc era propus de Cezar Preda să facă parte din acest for. Emil acceptă. Băsescu se înfurie şi suspendă şedinţa. Vorbesc după şedinţă cu el şi îmi spune că „piticul” e lacom”.

    „Măi, Vasile, dacă nu mă respecţi pe mine, măcar respectă funcţia Preşedintelui. Să vii în blugi e o nesimţire!”, i-a transmis Băsescu fostului strateg al PDL, Vasile Blaga, a doua zi de Crăciun, în urmă cu nouă ani.

    Copreşedintele PNL a fost prezent la lansarea cărţii. „Nu este niciun secret că nu am fost de fiecare dată de acord cu domnul preşedinte”, a declarat Blaga.

    „Sunt şapte ani de la plecarea de la Cotroceni şi mi-am spus că nu voi interveni în mizele electorale ale lumii pe care o descriu acolo şi las să se încheie acea lume, a declarat, la rândul ei”, Adriana Săftoiu.

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Comentarii

    1. Si Elena Udrea a reactionat pe facebook legat de acest subiect transand:”Astazi este foarte profitabil sa vorbesti despre Elena Udrea. Este regretabil ca o persoana cu certe calitati, care ar putea castiga si din altceva decat din barfe si mizerii, se coboara sa vanda povesti de budoar inventate din invidie si frustrare.Am avut mult de suferit in viata de pe urma invidiei si rautatii unor femei care au sacrificat orice doar pentru a incerca sa-mi faca rau.Din fericire pentru mine, sunt un om binecuvantat, pentru ca nu urasc, nu pizmuiesc si stiu ce inseamna loialitatea si recunostinta. Spre deosebire de Adriana, nu am fost fotografiata iesind din apartamente obscure de la intalniri cu barbatii altora.Niciodata nu mi-am permis sa ma port fara respect fata de Presedintele Romaniei, fata de familia sa, chiar daca ne leaga un parteneriat de aproape 11 ani.Pun insinuarile Adrianei Saftoiu pe seama propriilor neimpliniri in relatia cu Traian Basescu si ii doresc sa isi gaseasca linistea.”

      P.S: O fi scris Saftoiu o carte despre Udrea, dar Udrea i-a dat mat dintr-un status.

      0 voturi
      +1
      -1

    Scrie un comentariu

    4 + 6 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.