Adrian Wiener – Indiferența este cel mai mare inamic al democrației (P)





Adrian Wiener, senator USR Arad transmite următoarele: „Indiferența este cel mai mare inamic al democrației. Pentru ca răul să triumfe, e suficient ca cei buni să nu facă nimic. Întâlnesc în stradă, pe alocuri, mult mai mult decât mi-aș dori, indiferență. Și o simt ca pe o înfrângere; ca pe o formă de anestezie, de pareză socială. Comunitatea își pierde identitatea, vocea.
Mulți dintre noi suntem dezamăgiți, considerăm că nimic nu se poate schimba, că tarele societății noastre sunt fixe; că nesimțirea, corupția, ticăloșia, minciuna sunt inerente; că sunt inevitabile. Am trecut prin dezamăgiri nenumărate. Însă, lipsa de reacție, indiferența, abandonul consider că sunt o înfrângere. Nimeni nu se naște indiferent, ci devenim astfel. Poate ne adaptăm și pentru unii dintre noi e o formă de păstrare a confortului; poate chiar a sănătății mentale. Dar indiferența este o amputare a dimensiunii noastre sociale; o abdicare de la fi parte a deciziei. Nu este o soluție, ci acceptarea faptului că nu există nicio soluție; implică reducerea societății, a semenilor la abstracțiuni.
În unele dintre zvârcolirile societății, în momente de criză, indiferența poate fi chiar complicitate.
Aradul este agresat. Trăim sub dinastia unui clan politic care de 20 de ani domnește nestingherit. Ani în care ne-am uitat cum orașele din jur evoluează, iar la noi se cârpește pe bani mulți. Alegerile din 9 iunie sunt un moment critic. E vorba de un singur tur, iar orice vot acordat unui candidat fără șanse este un vot risipit. Avem o șansă reală de a decide viitorul orașului, de a ne face bine, de a rupe încrengăturile politice care ne țin pe loc; nu putem rămâne indiferenți în fața acestei șanse”.
Comunicatul de față a fost publicat contra cost. Conținutul acestuia reprezintă în mod exclusiv punctul de vedere al partidului / organizației mai sus amintit/e, pentru care Redacția Special Arad nu-și asumă nicio responsabilitate.
Comentariile portalului
din pacate nu este doar o poveste…este cosmarul realitatii in care ne regasim foarte multi…
Parasca a fost profesor pentru sute, poate chiar mii de politisti din intreaga lume. Ce cauta el in politica?
Nu se potriveste absolut deloc aceasta apropiere politica - biserica. De ce nu a fost reprezentat Aradul de un doctor bun sau de un profesor de calitate sau un inginer (...)