Adrian Wiener: este nevoie de finanțare predictibilă în sănătate





Senatorul USR Arad, Adrian Wiener, a adresat o interpelare ministrului sănătății, Sorina Pintea, referitor la finanțarea Acțiunilor Prioritare în anii 2016, 2017, 2018. Angajarea unităților medicale în aceste acțiuni este descurajată de fluctuațiile semnificative în alocarea de fonduri.
Între Acțiunile Prioritare adresate amintim finanțarea AP – IMA (pentru tratamentul pacienților critici cu infarct miocardic acut), AP – EVA (pentru tratamentul endovascular al pacienților critici cu leziuni vasculare periferice acute), AP – PMSC (pentru profilaxia morții subite cardiace de cauză aritmică prin implantarea de defibrilatoare cardiace interne) precum și a AP – AVC Ac (pentru tratamentul intervențional al pacienților critici cu accident vascular cerebral acut).
Adrian Wiener, senator USR Arad: „Este vorba de soluții și proceduri care presupun specializarea cadrelor medicale, investiții în echipament și în consumabile, elaborarea unor proceduri interne, adică un efort managerial și logistic semnificativ al unităților medicale.
Din păcate, au fost fluctuații de până la o treime din fondurile alocate de la un an la altul, adică tocmai situațiile pe care dorim să le evităm. Orice sincopă în finanțarea acestor acțiuni poate conduce la blocarea serviciilor oferite unor pacienți aflați în stare critică.
Prin interpelarea adresată doamnei ministru doresc să atrag atenția asupra importanței acestor servicii și a necesității unei finanțări acordate conform unui plan multianual asumat și respectat”.
Comunicatul de față a fost publicat contra cost. Conținutul acestuia reprezintă în mod exclusiv punctul de vedere al partidului / organizației mai sus amintit/e, pentru care Redacția Special Arad nu-și asumă nicio responsabilitate.
Comentariile portalului
Pai stai putin. Peste tot apare cu FCC UAV! Google, FB, Insta...cum de?
Mulțumim Falcă
DNA sa verifice exploatarile ilegale de agregate minerale in arie protejata efectuate in perioada 18.03.2025 si 16.04.2025 in zona 3 Insule, de catre Tehnodomus. Aproximativ 23.000 mc de agregate minerale exploatate fara documente legale. (...)