Adrian Petre, două goluri pentru Esbjerg! „Am conștientizat cu adevărat cât de mult înseamna să-ți însușești cultura muncii”





Adrian Petre este, fără îndoială, unul dintre cele mai bune produse ale fotbalului arădean din ultimele două decenii. Semifinalist la Euro U21 cu echipa națională de tineret a României, Adrian Petre nu a avut un start de sezon foarte bun la Esbjerg, gruparea din Danemarca cu care în ultimii doi ani a reușit două performanțe foarte bune: promovarea în prima ligă și apoi calificarea în Europa League.
Esbjerg ocupă penultimul loc după 7 etape jucate în Danemarca, cu doar 5 puncte, o victorie și două egaluri. Folosit mai mult ca rezervă în ultimele jocuri, Petre a profitat din plin astăzi de suspendarea lui Yakovenko și a marcat două goluri pentru echipa sa, în jocul încheiat la egalitate, 2-2, cu Silkeborg, ultima clasată.
Petre a deschis scorul în minutul 14 după care el a marcat golul de 2-2 în minutul 72. „Azi au venit si primele doua goluri din acest sezon, tocmai cand am constientizat cu adevarat cat de mult inseamna sa-ti insusesti cultura muncii. Asteptati-va de acum la tot ce e mai bun!”, a postat Adi Petre pe Facebook.
Petre a evoluat în trei partide la Euro U21, din patru posibile, marcând un gol în victoria cu Croația, scor 4-1.
Comentariile portalului
Bună sau cum e Bună asta cu Parchetul se sesizează din oficiu :))) Parchetul administrează doar probele împotriva ta nimic pro deci lăsăm instanțele să judece, ele sunt î (...)
Bună sau rea, Din câte cunosc eu, fostul proprietar Lazăr/Sohne a început reconstruirea clădirii pe interior cu mulți anii în urmă când a schimbat (...)
Este o mare prostie,ca inainte de 89 toate constructiile din ferme erau acoperite cu placi de azbociment,si sa vii acum sa sanctionezi de dragul publicitatii acest aspect este o (...)