Adrian Filip, fost fundaș al echipei UTA, s-a stins din viață la 58 de ani
Veste tristă pentru fanii echipei UTA dar mai ales pentru familia lui Adrian Filip, fost fundaș al echipei UTA în perioada 1985-1987. Fostul fotbalist s-a stins din viață în această după amiază.
A fost junior al clubului UTA, club la care și-a îndeplinit și visul de a îmbrăca tricoul primei echipe. După ce a încheiat perioada junioratului a plecat la Victoria Ineu, în Divizia C a acelor vremuri, după care a revenit și a jucat timp de doi ani fundaș central pentru Bătrâna Doamnă.
Pe final de carieră, în anii 90, Adrian Filip a jucat la Olimpia Bujac (cunoscută în acea vreme și ca Indagrara), unde a fost coechipier cu fratele său, Dorin, dar și cu alți jucători ca Lazăr sau Sălăjan. În ultimii ani, Adrian Filip s-a ocupat de balta sa de pescuit de la Sântoma, de la ieșirea din Pecica spre Nădlac, loc în care a și încetat fulgerător din viață în această după amiază.
Vestea a căzut ca un trăsnet pentru cei care l-au cunoscut. Apropiați ai săi spun că „astăzi de dimineață a fost la cafea cu niște prieteni. Au râs, au povestit și după amiază…”
Odihnă veșnică, Adrian Filip!
Condoleanțe familiei îndoliate.













Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)