marþi, 16 aprilie, 2024

Special Arad Logo

    Acum 45 de ani a apărut 4004 Intel, bunicul tuturor computerelor din lume

    de - | 15 noiembrie 2016, 9:56 AM | IT

    0

    Primul procesor de la Intel avea un singur chip şi se numea 4004 iar data de apariţie a fost 15 noiembrie 1971. Procesor pe 4 biţi cu 2300 de tranzistoare, pe frecvenţa de 740 Hz.

    Sunt detalii tehnice, iar acest 4004 arată mare şi caraghios astăzi. Fără el însă s-ar fi scris altfel istoria computerelor şi, bineînţeles, cea a vieţii noastre de fiecare zi. Computerele sunt marele pas spre o democratizare a informaţiei, o memorie socială, o planificare a vieţii şi spre inovaţii de tot felul, cu date mult mai precise. Astăzi este greu să ne vedem viaţa fără un computer, iar acest 4004 nici mai nu există altfel decât ca obiect de muzeu…

    „Un computer în muzeu? E funny, dar neesenţial. Noi avem unul mai performant în mâinile noastre! 4004 în puterea şi istoria lui a apropiat lumile vizibile şi invizibile. A vorbit de felul în care o inovaţie oricât de puternică ar fi, dacă nu aduce lumea împreună, nu face doi lei. Acest 4004 astăzi e mai actual ca oricând într-o lume dominată de troli, aversiune şi avataruri. E el vinovat? 4004 este o bucată cu siliciu. Noi îl facem să roşească uneori”, scrie Mediafax.

    Mai multe detalii pe newsroom.intel.com

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    2 + 2 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.